Demascarea pretenţiei de autonomie a secuilor, printr-o scurtă analiză a inconştientului naţional al secuilor şi al maghiarimii

de Attila Nagy (Puli)

O scurtă analiză a inconştientului naţional al secuilor şi maghiarilor ne va ajuta să găsim acele elemente care infirmă pretenţiile autonomiste.
Noi am scris de nenumărate ori că autonomia este o invenţie a conştiinţei secuieşti care nu provine din străfundul sufletului nostru. La baza pretenţiilor autonomiste nu găsim o justificare adâncă pentru a pune în valoare energiile noastre sufleteşti. Voinţa de autonomie aparţine mentalului de suprafaţă, gândirii care încearcă să raţionalizeze situaţiile, dar nu exprimă o dorinţă pornită din suflet.
Secuii se gândesc la autonomie dar, în mod inconştient, acţionează împotriva ei. De pildă, la alegerile prezidenţiale l-au votat pe Băsescu, care s-a pronunţat clar împotriva autonomiei. Secuii gândesc la autonomie, dar fac exact contrariul, îl votează pe Băsescu, care nu vrea autonomie. Votul dat lui Băsescu a decurs din inimă sau din dorinţă, construită pe baza unui calcul mental? Unde a acţionat mintea şi unde inima?
Prin firea lor, secuii sunt puţin înclinaţi spre agresivitate – nefiind agresivi se lasă seduşi de discursuri agresive cum ar fi cele ale extremei drepte Jobbik. Şi Băsescu are ceva agresiv în comportament. Nici unul dintre preşedinţii României nu i-a vizitat pe secui atât de des. Oare există o simpatie reciprocă stabilită la nivelul agresivităţii? Este posibil ca simpatia secuilor pentru Băsescu să fie reală, în ceea ce-l priveste pe Băsescu, ea este clar un truc. Agresivitatea secuiască nu are sprijin în străfundurile sufletului nostru, ea derivă doar din voinţa de autonomie.
Autonomia este o construcţie mentală, exterioară sufletului şi trădată mereu de inconştientul colectiv secuiesc. Cum ar putea oare să reuşească o mişcare autonomistă care vine în contradicţie cu inconştientul colectiv al secuimii? Nu cumva în voinţa de autonomie continuă să se oglindească o istorie tragică în care am dorit ceva aflat în dezacord cu inconştientul maghiar sau secuiesc? Nu ne-am orientat niciodată după semnalele venite din străfundul sufletului nostru! Am omis să vedem că tragedia noastră a fost cauzată de dezacordul dintre minte şi inimă. Acest lucru nici măcar nu a intrat în atenţia gânditorilor maghiari, nu mai vorbesc de rezolvarea în profunzime a problemei, care ar trebui să înceapă cu armonia dintre minte şi inimă, aşa cum se întâmplă în spiritualitatea ortodoxă. Doar atunci când mintea lucrează în armonie cu sufletul, voinţa naţională vine din adâncul sufletului.
Şi ne întrebăm: Nu cumva simpatia faţă de Băsescu, care este destul de popular printre secui, dincolo de agresivitatea de care am amintit, provine dintr-o nesiguranţă colectivă a secuilor? Se ştie că un conducător perceput a fi puternic poate inspira un fals sentiment de siguranţă.
Putem să facem o legătură între obiectivele autonomiei, care este o construcţie pur mentală, şi frica secuilor. Eugen Drewermann, teolog şi psiholog romano-catolic german scrie că o morală bazată numai pe raţionamentele conştiinţei este exterioară omului, nu-l satisface în adâncurile sufletului, ba chiar agravează situaţia sa, îi adânceşte frica din suflet, care este adevărata problemă a fiinţei umane. Aşa cum spune Drewermann, frica se naşte în mintea omului despărţit de Dumnezeu; frica provine dintr-o conştiinţă lipsită de Dumnezeu, din dezacordul dintre minte şi suflet, din netrăirea conţinuturilor provenite din inima omului.
Acum ne întrebăm: Construcţiile autonomiste pur mentale, aflate în contradicţie cu străfundurile sufletului secuiesc şi lipsite de Dumnezeu, nu cumva exprimă tocmai frica omului despărţit de Dumnezeu?! Cum ar putea să dureze, să fie viabile cerinţele secuilor născute din frică, nişte reacţii care încearcă doar să mascheze frica?!
Jung a scris că tragedia omului occidental este o problema religioasă. Noi credem că situaţia de criză a omului vine din neexperimentarea vie a străfundurilor sufletului său, din contradicţia dintre minte şi suflet şi, drept urmare, din neexperimentarea vie a Adevărului întrupat. Aceasta este şi problema colectivă a maghiarimii şi ea îmbracă un aspect mult mai accentuat. Dacă ne oprim la problema autonomiei, la problema drepturilor minorităţilor, ne oprim la suprafaţă, discutăm în mod superficial şi nu vedem că problemele noastre au cauze adânci, care ţin de inconştientul nostru colectiv. Rezolvarea lucrurilor numai la suprafaţă, fără a armoniza mintea cu sufletul şi fără să luăm în consideraţie lucrarea lui Dumnezeu, aşa cum se obişnuieşte în cultura occidentală, ne-a dus la o catastrofă naţională.
Drewermann spune că rădăcina depresiei, a nevrozei provine dintr-o situaţie în care omul nu are o relaţie vie cu Dumnezeu. Depresia este boala noastră naţională, ea trădează o epuizare a voinţei de a mai trăi. Aceasta se reflectă şi în mentalul autonomist. Conştiinţa autonomistă e optimistă, dar inconştientul o trădează, îi dictează nevoinţa de a trăi ca naţiune. Dintr-o contradicţie de genul acesta nu poate ieşi nimic viabil. Autonomia devine o slăbiciune când nu este susţinută de o temelie interioară pe care să se înalţe o construcţie sufletească a mişcării autonomiste.
Problema distanţării dintre minte şi suflet şi de Dumnezeu pare a fi cel mai grav lucru la noi, la unguri. Este fondul însuşi al crizei de identitate a maghiarimii. O identitate naţională vie este bazată pe armonia dintre minte şi suflet şi pe o convieţuire vie cu Dumnezeu. La baza identităţii naţionale trebuie să stea armonia minţii cu sufletul în prezenţa lui Dumnezeu. O conştiinţă naţională, dacă nu are la bază armonia dintre minte şi suflet, dacă conştiinţa naţională nu are legătură cu Dumnezeu, este slabă, se bazează numai pe o frică ascunsă. O astfel de identitate naţională va fi totdeauna şovăielnică; oricât de tare s-ar arăta la suprafaţă, chiar tăria suprafeţei îi trădează frica ascunsă. În Ungaria, ungurii se minunează cât de tare este conştiinţa naţională a secuilor. Dar această tărie este exterioară, trădează o frică, o nelinişte, o nesiguranţă colectivă interioară. Secuii cer autonomie – altfel spus, cer siguranţa exterioară pe care cred că le-ar oferi-o instituţionalizarea autonomiei – pentru a compensa frica lor de a-şi scruta propria natură interioară, de a avea o identitate naţională adevărată, o viaţă interioară întru Dumnezeu.
Noi pornim de la premisa că sufletul colectiv al secuimii şi al maghiarilor este tare bolnav. Noi, ungurii, totdeauna îi acuzăm pe alţii pentru nenorocirile noastre naţionale, dar inconştientul nostru ne trădează, dă semnalul că naţiunea maghiară, în adâncurile ei sufleteşti pare că trage să moară, parcă ar vrea să dispară. La o naţiune sănătoasă, vitalitatea provine din inconştientul naţional. La noi, ungurii, inconştientul parcă ar vrea să ne sfârşească – acolo unde raţiunea naţională (conştiinţa) nu este în armonie cu inconştientul naţional, acolo unde nu sunt asumate şi trăite conţinuturile şi energiile interiorului, care sunt semnele transcendenţei, se pierd energiile colective şi vine moartea naţiunii.
Oare voinţa de autonomie la secui este un semn de vitalitate?! Dacă ne uităm la comportamentul inconştient al secuilor, nu. Inconştientul vrea moartea, raţiunea vrea altceva, doreşte autonomia pentru ca secuimea să nu dispară. Aceasta este o contradicţie care demască mişcarea pentru autonomie a secuimii şi orice mişcare naţionalistă maghiară aflată în neconcordanţă cu străfundurile sufletului maghiar şi fără relaţie cu Dumnezeu. Chiar dacă vom reuşi să dobândim autonomia, nu va fi de mare folos în timp, întrucât energiile pustiitoare ale inconştientului secuiesc vor acţiona în continuare pentru a ne distruge; fără o vitalitate sufletească lucrătoare în lumina lui Dumnezeu, o autonomie exterioară nu va putea împiedica procesul de dispariţie a secuimii. O adevărată mişcare autonomistă, ca să fie viabilă, trebuie să se bazeze pe armonia dintre minte şi inimă desfăşurată prin lucrarea divină. Orice alt fel de autonomie este înşelătoare, un fals succes care înseamnă de fapt o moarte ascunsă.
Problemele enunţate mai sus sunt şi ale omului în general. Aş îndrăzni să spun că împărtăşim multe dintre aceste probleme cu Românii – Românii au însă un avantaj faţă de noi, au religia ortodoxă, care este o mărturisire vie a prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul lor.
După o privire scrutătoare aruncată în adâncurile sufletului secuiesc, noi am ajuns la concluzia că pretenţia de autonomie nu reprezintă o voinţă reala provenită din inima naţiunii secuieşti. Este o cerinţă artificială creată de o minte care acţionează în dezacord cu sufletul. Pretenţia de autonomie este răspunsul bolnav al unui popor al cărui suflet se află în profundă suferinţă.