Pe plan sufletesc, postarea Despre nuci şi imperii de pe blogul tău „Cumpăna. O viziune ortodoxă“ mi-a tulburat pacea pe care orice ortodox o caută în binecuvântatul post al Naşterii Domnului Iisus Hristos. În planul pregătirilor culinare (evident, non-gnostice), mi-a întrerupt prepararea sarmalelor şi a piftiei, o muncă pe care o împart în fiecare an, în mod distributist, cu soacra mea. Nu-i vina textului, de ale cărei bune intenţii şi de a cărei dragoste pentru aproape nu am de ce să mă îndoiesc, ci a diavolului care şi-a băgat din nou coada tocmai acum, când ortodocşii au nevoie de iubire şi unitate mai mult ca niciodată. Am hotărât să răspund deîndată pentru a-ţi risipi norii neîncrederii şi a clarifica unele lucruri care i-ar putea tulbura pe cititorii noştri.
Înţeleg că te amărăşte faptul că sunt coautor al cărţii A Treia Forţă. România profundă. Îmi cer iertare. Sunt sigur că ai fi putut concepe, singur sau cu Mircea Platon, o carte mult mai ortodoxă şi mai „corect conservatoare“ despre „România profundă“. Încă nu-i timpul pierdut. Regret că postfaţa la A Treia Forţă, pe care am fost de acord s-o scrii, ţi-a făcut mai mult rău decât bine; te-a scos dintr-un anonimat liniştitor care îţi priia atât din punct de vedere intelectual cat şi duhovnicesc şi te-a lansat, vai!, pe pista lumească, plină de capcane, a confruntărilor ideologice. Dacă Mircea Platon este un excelent polemist şi un „animal politic“ înnăscut, care nu poate respira pe tărâm intelectual dacă nu-i trage peste bot cuiva o demonstraţie-scatoalcă, tu eşti doar un fin intelectual creştin. Preocuparea ta reală este mărturisirea Adevărului. N-ai alt har. Nu ţi-e oare de ajuns, frate Gheorghe? Se vede că nu, din moment ce te laşi ispitit de Aghiuţă şi acţionezi în blogosferă ca „hit man“-ul lui MP. Când citezi la greu din binecuvântata sa gândire cu scopul de a „le-o trage“ lui Baconschi, Hurduzeu, Călin Georgescu sau altor personaje care apar pe moment în radarul boss-ului din Ohio – să mă ierte cititorii dacă greşesc – cazi, pur şi simplu, în ridicol. Una este să scrii o carte sau un articol la „patru mâini“ sub lucrarea Duhului care uneşte tainic daruri separate şi alta să scrii, sub dictat automat, din două în doua paragrafe: „cum demonstrează Mircea Platon“, „Mircea Platon nu a vorbit despre…“, „Altfel spus, M. Platon a identificat...”, „După cum arată Mircea Platon în articolul menţionat mai sus“…
Cine scrie aici? Mircea Platon sau Gheorghe Fedorovici? Fiindcă nu ştiu cui mă adresez, şi nu vreau să nedreptăţesc pe vreunul dintre voi, am să-mi iau permisiunea să vă numesc Fedoplaton.
Să trecem acum la text. Fedoplatonul scrie negru pe alb că „Pentru alţii [adică pentru mine, Ovidiu Hurduzeu] România profundă este un ‘concept lansat pe piaţă’ şi care, pentru a putea fi realizat, are nevoie de bani“. Drept edificare, trimite la articolul meu Chipul „României profunde“ şi la un comentariu făcut de mine pe blogul lui Ilie Catrinoiu (este ciudat că un autor atât de scrupulos ca Fedoplatonul recurge la comentariile de pe bloguri. Acel „Ovidiu Hurduzeu“ putea foarte bine să fie altcineva…). Afirmaţia este o făcătură de-a Fedoplatonului menită să inducă ideea că, între timp, Hurduzeu – probabil sub influenta iudeomasoneriei, a transnaţionalelor şi a cercurilor bancare internaţionale – a redus „România profundă“ la o entitate politcianist-comercială. Nimic mai fals! Textul publicat pe blogul meu pe 9 iulie nu vine să limiteze sau să distorsioneze ci, dimpotrivă, să aprofundeze bogăţia de înţelesuri ale „României profunde“. În volumul A Treia Forţă, eu şi Mircea Platon am „descifrat“ doar o parte din taina şi frumuseţea „României profunde“. Cartea nu este un sfârşit, ci un început, o deschidere, şi nu o repliere asupra ei însăşi.
Fedoplatonului nu-i este însă greu să transforme albul în negru. În textul meu din luna iulie scriam cât se poate de clar: „Odată lansată pe piaţă, ‘România profundă’ a devenit bun public şi nu se mai află sub controlul autorilor ei. Şi este bine să fie aşa“. Nu este vorba aşadar de „un concept lansat pe piaţă“ precum un nou model de bikini, aşa cum se insinuează; oricine citeşte cu bună credinţă textul meu îşi dă seama că este vorba de realitatea „României profunde“, de la cartea A Treia Forţă până la prezenţa economică, istorică sau ontologică a „României profunde“. În ciuda evidenţelor, Fedoplatonul interpretează în cheie comercială ceea ce de fapt reprezintă o circulaţie a darului, o „economie a dăruirii“. A Treia Forţă. România profundă circulă „pe piaţă“ prin lucrarea lui Dumnezeu, efortul autorilor, al editorului şi al cititorilor care subscriu ideilor din carte.
Să-l deranjeze pe Fedoplaton că A Treia Forţă. România profundă nu s-a dorit a fi normativă, o „cărticică roşie“ a lui Mao? O biblie a conservatorismului de la MP citire? Că nu a impus dogme şi nu a oferit, la pachet, soluţii universale? Nici eu nici Mircea Platon nu ne-am propus să epuizam prin vorbe „România profundă“. Putem doar s-o mărturisim iar mărturia noastră, s-o lansăm pe piaţă, adică s-o dăruim. Dar şi alte mii de persoane, chiar mult mai îndreptăţite decât noi, pot spune ce (nu) este „România profundă“. Poate pentru mulţi, „România profundă“ este o floare şi nu un nuc. Sau poate amândouă, la un loc. Şi dacă este un nuc la butonieră şi o floare cu rădăcini adânci, ca în imaginaţia unui copil? Sunt oare obligatorii metaforele şi dogmele lui MP, interpretate de GF, orice altceva fiind o mistificare de tip EUropean şi baconschian?
Dar să revenim la afirmaţia pe care Fedoplatonul mi-a atribuit-o: pentru a putea fi realizat „conceptul“ de „Românie profundă“, este nevoie de bani. În discuţia de pe blogul lui Ilie Catrinoiu, unde Fedoplatonul s-a strecurat ca să pescuiască o afirmaţie de-a mea în sprijinul tezei sale, nimeni nu a pomenit de „România profundă“. Nu acesta era subiectul discuţiei. Nu era vorba de „realizat conceptul de Românie profundă“, ci de schimbat paradigma intelectuală – altfel spus, de înlocuit paradigma neoliberală cu cea a „economiei civice“. Normal că pentru asta e nevoie de bani (mass media, think-tank-uri, publicarea de cărţi)!
În fine, Fedoplatonul mă mai acuză şi de deviaţionism gnostic întrucât reduc „România profundă“ la o realitate supraistorică (cu doua paragrafe înainte, redusesem „România profundă“ la o realitate comercială). Înţeleg că Mircea Platon este istoric de meserie şi totul trebuie să stea înfipt în istorie. Totuşi, Fedoplatone, fii rezonabil, mon cher! Dacă îmi cauţi nod în papură şi pentru afirmaţia că realitatea ultimă a „României profunde“ (deci, atenţie, nu toată „România profundă“!), fundamentul ei ontologic, se găseşte în Sfânta Treime, încep să mă îndoiesc de calităţile braţului tău înarmat teologic.
Ce s-a vrut prin această scurta postare?
1) Subsemnatul a fost demascat ca un duşman de clasă gnostic, din categoria Ancăi Manolescu – deocamdată nu s-a mers mai departe.
2) S-a arătat clar apartenenţa mea la un grup proUEropean ostil „României profunde“, condus de un anume CG, o persoană care n-a pomenit niciodată de „România profundă“ dar care, în mod sigur, o va integra cu forţa în mincinoasa organizaţie pentru care, împotriva raţiunii lor, se pronunţă inconştientul a 99% din români.
3) S-a demonstrat că subsemnatul şi-a însuşit „România profundă“ pentru a se pune în fruntea bucatelor şi a lăsa Fedoplatonul fără obiectul muncii.
Frate Fedoplaton, Crăciun fericit!
Frate Gheorghe, să mă ierţi dacă te-am necăjit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu