Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altminterea burdufurile crapă: vinul se varsă şi burdufurile se strică; ci pun vin nou în burdufuri noi şi amândouă se păstrează împreună. (Matei 9 :16-17)

miercuri, 1 decembrie 2010

Distributismul: Un îndreptar pentru creştinii ortodocşi

de William David Holden

William David Holden a studiat limbile clasice la Duke University, are un masterat în teologie la Southern Methodist University din Dallas, Texas, şi unul în consiliere psihologică la Appalachian State University. Fost pastor metodist (1981-1993), se converteşte la ortodoxie în 1999. Este membru al „Asociaţiei creştinilor ortodocşi pentru medicină, psihologie şi religie“ (OCAMPR) din SUA, iar din 1998 are propriul său cabinet de consiliere psihologică.

Nota traducătorului: Cu câteva zile în urmă, John Médaille a postat pe Facebook o prezentare clarificatoare a distributismului scrisă de un creştin ortodox american. M-au surprins plăcut comentariile pe marginea articolului, venite din partea altor ortodocşi americani, ceea ce arată că Ortodoxia din SUA nu a rămas indiferentă faţă de acest model economic şi cultural. De pildă, mi s-a părut binevenit comentariul părintelui Cassian Sibley de la biserica ortodoxă rusă din Bryan, Texas: „Sunt foarte bucuros să văd că fraţii mei ortodocşi discută aceste probleme dar nu pot să nu menţionez faptul regretabil că autorul articolului nu a sesizat legătura dintre distributism şi subsidiaritate. Este adevărat că «precum în socialism, statul rămâne [în distributism] cea mai puternică entitate din ţară; statul nu le permite însă plutocraţilor şi corporaţiilor să-i uzurpe autoritatea, aşa cum se încearcă mereu în ţările capitaliste» – autorul nu precizează însă cât de mare şi de puternică ar trebui să i permită să fie «oricărei» structuri de autoritate, inclusiv statul, de către cetăţenii liberi; nici nu discută la ce nivel de guvernare ar trebui să se exercite diferitele puteri ale statului. Unul dintre motivele pentru care corporaţiile şi alte conglomerate economice ar trebui descurajate, sparte şi făcute indezirabile din punct de vedere economic (prin impozitare şi alte mijloace) este acela ca statul, fără a fi expus primejdiei de a fi acaparat de grupuri de interese, puternice economic, să fie redus la o scară umană iar puterea lui să fie distribuită ori de câte ori este posibil în întreaga naţiune, autorităţilor locale şi instituţiilor intermediare. Cred că acesta este un element esenţial a ceea ce înseamnă «distributism», şi este un element pe care autorul articolului pare că l-a omis complet“. Recomandăm cititorilor noştri să completeze lectura articolului cu alte texte despre distributism apărute pe acest blog şi în antologia „Economia libertăţii. Renaşterea României profunde“ apărută la Editura Logos.

Întreaga ortodoxie îl cinsteşte pe Sfântul Nicodim Aghioritul pentru că a editat pentru noi „Filocalia“. Mai puţin cunoscut este „Exomologetarion. Îndreptar de spovedanie“. Publicat pentru prima dată în 1794, el conţine următoarea istorisire: „Odată, un rege a venit să se spovedească unui truditor al pământului, care era de fapt un părinte duhovnicesc, şi după ce i-a mărturîşit păcatele sale i-a spus duhovnicului: «Nu mai am ce să mărturisesc». «Cum aşa, mărite rege?“ a spus duhovnicul. «Cum? Ai terminat oare spovedania? Nu. Ai mărturisit doar păcatele lui Alexis (acesta era numele regelui), dar acum trebuie să mărturiseşti păcatele regelui.» Prin aceste vorbe, înţeleptul duhovnic vroia să spună că fiecare rege trebuie să mărturisească nu numai păcatele sale ca persoană ci să mărturisească şi acele lucruri pe care le-ar fi putut face pentru binele poporului său dar nu le-a făcut, şi acele multe lucruri rele care li s-au întâmplat supuşilor lui din cauza sa fără ca el să le îndrepte, acele lucruri pentru care va da socoteală în faţa lui Dumnezeu“.
Această istorisire ilustrează atitudinea creştin ortodoxă faţă de relaţia dintre credinţă şi viaţa lumească. Atunci când ortodocşii se află într-o poziţie de autoritate şi putere, ei trebuie să-L urmeze pe Hristos aşa cum Îl urmează în viaţa lor personală.
Ce înseamnă acest lucru? Sarcina ortodocşilor aflaţi în poziţii de autoritate nu este să creeze un „stat creştin“ sau o „corporaţie creştină“ sau un „teatru creştin“. Doar oamenii pot fi creştini. Iisus Hristos s-a făcut om pentru ca noi să ne îndumnezeim, pentru comuniunea harică cu El; nu a venit să îndumnezeiască instituţiile, agenţiile şi afacerile. Sarcina noastră este să facem tot posibilul pentru a crea un mediu care să-i ajute pe oameni să-L mărturisească pe Hristos, să-L caute şi să-L afle pe Mântuitorul.
Ca să spunem lucrurile mai exact: cum facem ca domeniile comerţului şi finanţelor să lucreze în lumina Adevărului? Cunoaştem principiile fundamentale ale eticii ortodoxe privitoare la economie: Dumnezeu a creat lumea bună şi frumoasă şi se cade să ne rugăm ca pământul să odraslească rod însutit; sărăcia nu este o virtute prin ea însăşi, ci o osândire atunci când, în loc să fie ameliorată, este dusă la extrem; să faci datorii nu-i bine – e bine să duci o viaţă simplă; dragostea de arginţi a fost şi poate fi rădăcina a tot felul de rele; Dumnezeu vrea să fim mereu drepţi unii cu alţii; este imoral să ceri camătă şi mai ales să fi ca un cămătar faţă de omul nevoiaş; este mai uşor o cămilă să treacă prin urechea acului decât să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu. Noi, ortodocşii, ştim toate aceste lucruri, sau cel puţin am auzit de ele şi ştim că trebuie să le punem în practică. Se pune însă întrebarea: cum să creăm un mediu care să întrupeze toate aceste principii? Ştiind că noi, ortodocşii, ca şi toţi oamenii, suntem fiinţe decăzute, plecate spre păcat, cu voia sau fără voia noastră, şi ştiind că toate organizaţiile şi instituţiile amplifică şi întăresc păcatele noastre, ce fel de structuri economice ar putea micşora aplecarea noastră spre păcat şi ne-ar încuraja să fim drepţi?
În acest eseu invit cititorii mei să ia în consideraţie un sistem economic cunoscut sub numele de distributism. Termenul şi definiţia originare provin de la Hilaire Belloc şi G.K. Chesterton, de la începutul secolului trecut. Amândoi erau romano-catolici devotaţi, puternic influenţaţi de gândirea socială a Papei Leon XIII, dar şi dezamăgiţi de socialişti. După moartea lui Chesterton, în 1936, şi cea a lui Belloc, în 1953, termenul distributism a căzut în uitare – dar nu şi ideile. Ele l-au influenţat profund pe E.F. Schumacher, a cărei carte „Small is Beautiful“ a avut un profund impact asupra mişcărilor ecologiste din întreaga lume. În ultimii ani, distributismul a cunoscut o renaştere în cercurile catolice. „The Distributist Review“ este un website care acoperă multe aspecte ale gândirii distributiste vechi şi noi. Editura HIS Press (care publică opere din gândirea socială a bisericii catolice – nota trad.) a republicat multe dintre vechile texte. Noi materiale impresionante sunt acum oferite mai ales de John Médaille de la Universitatea din Dallas. Médaille are o înţelegere a recentelor desfăşurări din economie şi a fundamentelor ei matematice neîntâlnite la scriitorii distributişti din generaţiile anterioare.
Ce este deci distributismul? Pentru a răspunde la întrebare, să ne întrebăm: prin ce se aseamănă şi se deosebeşte distributismul de celelalte sisteme economice majore care au apărut în decursul istoriei? De fapt, nici o societate nu posedă un sistem economic într-o formă pură; fiecare societate, atât trecută cât şi prezentă, este într-o anumită măsură un amestec a patru sisteme economice. Orice societate cu un sistem în care predomină un anumit tip va include şi unele trăsături din celelalte trei. Cele patru sisteme sunt, prin urmare, descrieri de tendinţe şi principii filozofice, dar chiar şi aşa, aceste distincţii ne apar instructive.

Patru sisteme economice. Sistemul economic dominant din lumea de astăzi este capitalismul. A ajuns la forma actuală după patru sute de ani de evoluţie. Descoperirea Americii, progresul navigaţiei şi al comerţului din perioada colonială, progresul tehnologiei şi Revoluţia industrială, sofisticarea tehnicilor de marketing, contabilitate şi finanţe, modelele economice matematice, toate au contribuit la dezvoltarea lui. În aspectele sale pozitive, capitalismul sprijină proprietatea privată asupra pământului şi afacerilor, recompensează competenţa şi munca asiduă, sprijină democraţia şi guvernarea cu puteri limitate. Capitalismul se foloseşte de înclinaţia (naturală) a oamenilor de a intra în competiţie unul cu altul şi de înclinaţia nenaturală (căzută, deci nenaturală) a oamenilor către lăcomie şi avariţie. În cartea „Economics for Helen“, Belloc afirma că în sistemul capitalist „orice om, oricât de sărac, se simte liber şi, prin aceasta, îşi salvează onoarea“. Iată de ce sistemul capitalist este pe placul americanilor, care pun libertatea pe primul plan.
Partea negativă a capitalismului constă în faptul că bogăţia este concentrată în mâinile unei minorităţi. Este falsă pretenţia că un astfel de sistem s-a dezvoltat în mod necesar datorită dezvoltării navigaţiei din timpurile coloniale sau datorită sumelor imense de bani necesare construirii fabricilor din timpul Revoluţiei industriale. Capitalismul s-a dezvoltat datorită felului în care unii oameni – în general bogaţi şi puternici – au schimbat legile şi obiceiurile spre propriul lor avantaj. În „Statul Servil“, Belloc demonstrează cum Anglia se îndrepta spre capitalism încă înaintea marii perioade coloniale şi cu mult înaintea Revoluţiei industriale. În Anglia, capitalismul a început cu închiderea mănăstirilor, în 1535. Acelaşi proces – de modificare a legilor şi structurilor spre folosul bogaţilor – este încă în curs de desfăşurare. Tendinţa principală, ca un preşedinte de mare companie să câştige de 600 de ori mai mult decât lucrătorii din compania sa, este rezultatul natural şi inevitabil al sistemului capitalist. Dacă acest proces nu este controlat, capitalismul distruge până la urmă libertatea. Deşi lucrătorii sunt agenţi liberi din punct de vedere legal, ei sunt neputincioşi din punct de vedere economic. Frankilin Delano Roosevelt a spus în Cuvântul sau către naţiune (State of the Union address) din 11 ianuarie 1944: „Nevoiaşii nu sunt oameni liberi“. Mai mult. Dacă nu este zăgăzuit, capitalismul distruge puterea legitimă a statului. Când corporaţiile devin atât de mari încât guvernul nu le mai poate înfrâna, ele însele ajung să guverneze. Altfel spus, democraţia moare şi plutocraţia predomină.
În ultimele două secole, sistemul propus pentru a înlocui capitalismul a fost socialismul, Karl Marx fiind cel faimos susţinător al lui. Esenţa socialismului constă în faptul că statul deţine şi controlează toate sau aproape toate mijloacele de producţie şi distribuţie. În loc să lase economia pradă lăcomiei şi manipulării proprietarilor privaţi sau ca economia să fie reglată de „mâna invizibilă“ a pieţei (în cuvintele lui Adam Smith), statul intervine. Susţinătorii socialismului erau profund conştienţi de nedreptăţile capitalismului, de aici marea putere a socialismului când era doar o teorie. Când însă ţările au început să pună în practică socialismul, dezavantajele lui au început să fie scrise cu sânge. Mulţi şi-au pierdut proprietăţile, sănătatea şi chiar viaţa pe altarul socialismului. În ciuda promisiunilor sale, socialismul a devenit unul dintre cele mai tiranice şi asupritoare sisteme din întreaga istorie. Nu a făcut decât să transfere bogăţia şi puterea din mâinile proprietarilor în cele a unor birocraţi şi conducători de state. S-a dovedit a fi mult mai rău decât capitalismul.
În anumite perioade din istorie s-a dezvoltat un al treilea sistem economic. Belloc îl numeşte „statul servil“. Era destul de obişnuit în antichitate. Egiptul antic oferă un astfel de exemplu. În Egipt, faraonul deţinea totul şi oamenii erau, de fapt, sclavii lui. Vechea Spartă şi Imperiul Roman depindeau de munca sclavilor, la fel Statele Confederate ale Americii câteva secole mai târziu. În ciuda hibelor sale morale evidente, statul servil oferă câteva avantaje foarte puternice: este remarcabil de stabil iar oamenii se simt şi chiar sunt în siguranţă, ştiind că vor fi hrăniţi şi că li se oferă cele necesare traiului. Aceste avantaje sunt atât de mari încât oamenii au susţinut uneori statul servil chiar dacă el însemnă pierderea libertăţii şi a demnităţii.
Când autorii distributişti se referă la „statul servil“, ei au în vedere două lucruri: pe de-o parte, unii par să creadă că elementul principal constă în faptul că oamenii chiar stăpânesc în mod legal alţi oameni. Din această perspectivă, o economie servilă se deosebeşte, prin conţinutul juridic, atât de una capitalistă cât şi de una socialistă. Puţine economii capitaliste au decăzut atât de mult încât să se transforme în economii servile. Pe de altă parte, alţii lărgesc semnificaţia termenului „stat servil“ arătând că, în capitalism, oamenii sunt trataţi ca nişte sclavi. Termenul „sclavi salariali“ este o figură de stil dar are o încărcătură emoţională atât de puternică încât a dobândit un înţeles aproape literal. Condiţia muncitorilor din Anglia secolului al XIX-lea era apropiată de cea a sclavului şi este ilustrată copios în romanele lui Charles Dickens. În America de astăzi avem un nivel de trai foarte ridicat şi chiar cei mai săraci dintre nevoiaşii noştri trăiesc mai bine decât săracii din ţările în curs de dezvoltare. Dar acum există o economie globală. Sclavii capitalismului american contemporan nu trăiesc numai în SUA ci şi în ţările unde oamenii lucrează pentru mai puţin de un dolar pe oră şi unde 60 de dolari pe săptămână nu sunt suficienţi pentru asigurarea traiului.
Al patrulea sistem este distributismul, al cărui nume este extrem de înşelător. Belloc a sugerat uneori numele de „stat al proprietarilor“, care ar fi o denumire mult mai puţin înşelătoare. Când lumea aude termenul „distributist“ se gândeşte deseori la un sistem în care banii sunt luaţi de la cei bogaţi şi distribuiţi săracilor (care, în general, se consideră că nu-i merită). Cu alte cuvinte, lumea confundă distributismul cu socialismul. Nu aceasta este însă semnificaţia termenului.
Distributismul este bazat pe ideea că într-o economie sănătoasă proprietatea asupra mijloacelor de producţie trebuie să fie răspândită cât mai mult în rândurile populaţiei. Aceasta implică o dublă comparaţie. Pe de-o parte, precum capitalismul, distributismul onorează proprietatea privată şi recompensează inteligenţa, munca asiduă şi spiritul întreprinzător. În acelaşi timp, şi în contrast cu structura obişnuită a guvernărilor capitaliste, un stat distributist ia măsuri pentru a descuraja acumularea nesfârşită a bogăţiei în mâinile unei minorităţi. Capitalismul susţine proprietatea privată dar crede că doar câţiva oameni ar trebui să posede ceea ce contează cu adevărat, adică modul de a face bani şi a produce bunuri. Distributismul nu se mulţumeşte, prin urmare, cu faptul că un număr mare de oameni au propriile lor case sau că deţin acţiuni la bursă; ei trebuie să deţină un control real asupra pământului, fermelor, fabricilor şi instituţiilor care produc bani şi bunuri. Pe de altă parte, precum în socialism, statul rămâne cea mai puternică entitate din ţară; statul nu le permite însă plutocraţilor şi corporaţiilor să-i uzurpe autoritatea, aşa cum se încearcă mereu în ţările capitaliste. Dar, în acelaşi timp, şi spre deosebire de idealul comun al economiei socialiste, distributismul recunoaşte cu realism că unii vor rămâne bogaţi şi alţii săraci. Bogaţilor nu li se iau automat avuţiile şi nici nevoiaşii nu sunt ţinuţi de către stat.
Deşi pare utopică, o economie distributistă a fost o realitate obişnuită în trecut. Este forma naturală pe care o ia o economie atunci când structurile societăţii sunt relativ simple şi locale. Să ne imaginăm o societate mai simplă din trecut. Într-o astfel de societate, oamenii acumulează bogăţie prin sudoarea frunţii lor, fie în gospodăriile ţărăneşti, fie în mici industrii. Unii oameni se îmbogăţesc printr-o combinaţie de muncă susţinută, inteligenţă, moşteniri şi „noroc“ (numit aşa în mod eronat, este vorba tot de lucrarea lui Dumnezeu). Când, însă, comerţul este limitat la suprafaţa unui comitat (câteva sute de mile pătrate), chiar şi cei mai bogaţi oameni nu pot fi mult mai bogaţi decât vecinii lor. Acumulările vaste nu se pot realiza decât prin furt, sclavie, în război sau prin alte moduri de exploatare. Numeroase exemple din istorie ilustrează formele simple, locale de economie. Republica romană avea o formă distributistă de economie înainte de apariţia Imperiului roman. Pe ruinele Imperiului roman, în Europa occidentală din timpul Evului mediu s-a dezvoltat treptat un sistem distributist. Când Anglia a început să colonizeze America de Nord, se considera că economia Angliei era încă distributistă deşi cuvântul „distributist“ nu era folosit pentru a o descrie iar „închiderea mănăstirilor“ îndreptase deja economia spre capitalism. La început, sistemul economic al coloniilor engleze din America era, în Nord, în mare parte distributist; în coloniile engleze din Sud, întâlnim însă un amestec de distributism şi „stat servil“. Astăzi, întâlnirea dintre tehnologia modernă şi tradiţia juridică a făcut ca în ultima sută şi mai bine de ani, în SUA, capitalismul să eclipseze distributismul. Dar distributismul nu este dat uitării. Urme ale vechii ordini distributiste rămân în viaţa de zi cu zi, în sistemul juridic şi în memoria colectivă a naţiunii. Distributismul este ilustrat de importanţa acordată răspândirii cât mai largi a proprietăţii imobiliare, „fermei de familie“ şi micii afaceri (small business); în mişcarea actuală care promovează consumul de produse agricole provenite din surse locale; în îndemnurile constante adresate americanilor de a transforma artizanatul şi meşteşugurile tradiţionale în ocupaţii permanente – toate acestea sunt rămăşiţe vii ale ordinii distributiste.
Scopul distributismului nu este să înlocuiască şi să distrugă sistemul capitalist. Este mult prea evident că acest sistem este productiv şi are succes. Socialiştii au încercat să-l dărâme şi au dat greş. Limitările şi nedreptăţile capitalismului sunt însă reale. Scopul distributismului contemporan este să promoveze, să pună în aplicare şi să împământenească ideile distributiste. Speranţa distributiştilor este că, la un moment dat, balanţa se va înclina în favoarea lor şi ceea ce este azi un sistem capitalist va deveni în mod predominant un sistem distributist care va include şi elemente capitaliste. Scopul nu este instaurarea socialismului, acordarea de puteri nemeritate statului sau joaca de-a Robin Hood. Scopul distributiştilor este de a schimba legile, mai ales legile privitoare la impozitare, astfel încât să fie foarte greu ca banii şi puterea să se concentreze în mâinile câtorva oameni; în acelaşi timp, legile şi sistemul de impozitare trebuie modificate pentru a permite omului de rând să posede propriile lui ferme, ateliere, întreprinderi şi industrii. Distributismul înseamnă democraţie economică. […]
Este exact ceea ce au cerut Belloc, Chesterton, Schumacher şi Médaille. Fără nici o îndoială, o articulare ortodoxă a principiilor etice în economie va fi diferită de felul în care catolicii şi protestanţii tratează problemele economice. Serghei Bulgakov a sugerat câteva dintre aceste diferenţe, menţionând că, în cadrul ortodoxiei, viaţa economică nu poate fi separata de Sfintele Taine, că agricultura, industria şi comerţul sunt aspecte ale transfigurării naturii şi că democraţia trebuie să fie în concordanţă cu natura sinodală a Bisericii ortodoxe (vezi capitolul „Ortodoxie şi viaţa economică“ din cartea „Biserica ortodoxă“ publicata în 1935 – nota trad.) Ar fi un mare dar oferit Bisericii şi lumii întregi dacă ortodocşii preocupaţi de etică şi economie ar dezvolta aceste aspecte. Totuşi, diferenţele dintre distributismul care s-a dezvoltat în Vest şi cel care ar putea fi articulat în Est vor fi mai mult o chestiune de detaliu. Ambele forme de distributism ar urmări să transforme săbiile în pluguri – ar căuta un mod prin care să putem trăi cu toţii în pace şi siguranţă la umbra propriilor noştri pomi roditori.
(Traducere de Ovidu Hurduzeu)

9 comentarii:

Anonim spunea...

1. ”Sistemul economic dominant din lumea de astăzi este capitalismul.”

indicati-mi si mie, va rog, unde mai exista azi capitalism in Europa (si cel din America da semne grave de socialism), daca tot se spune atat de net: capitalismul e dominant. Operati totusi o minima nuanta: ”un soi” de capitalism pe toboganul socialismului. capitalism mutant

2.”Partea negativă a capitalismului constă în faptul că bogăţia este concentrată în mâinile unei minorităţi”

ce anume va opreste, fiind liber in capitalism, sa faceti tot ce tine de dvs ca sa ajungeti in acea minoritate. Scuzati-ma, dar suna ca invidia proletara, un soi de justificare pentru interventionismul ulterior. Cum sa intervii in avutul altuia?! e total necrestinesc, oricate justificari pentru binele comun ati aduce. nu pun la indoiala buna-credinta a dvs., ci a statului care ar aplica interventionismul distributiv, a oficialilor care s-ar peregrina la putere (va amintiti ca aceasta corupe, nu?)

Flashnews: inainte ca acest capitalism ”salbatic” (care, repet, nu exista nicaieri azi, peste tot e statul) sa distruga libertatea, o va face o forma sau alta de interventionism, recte distributismul (interventionism corect polictic)

Administrator spunea...

Felicitări pentru curajul de a semna un comentariu anonim.
Nu înţeleg cui adresaţi întrebarea: autorului (care nu vă poate răspunde, pentru simplul motiv că a scris articolul în engleză şi nu ştie româneşte) sau traducătorului (care aţi vrea să vă răspundă în locul autorului)...? Am să încerc eu să vă răspund.
1. Se spune clar: "sistem economic dominant", nu "sistem economic exclusiv". Dominant înseamnă "care predomină", ceea ce nu exclude alte forme, inclusiv nuanţe sociale (nu socialiste, cum spuneţi dvs). Dacă aţi fi citit cu atenţie aţi fi remarcat, chiar înainte propoziţiei pe care o citaţi, frazele: "De fapt, nici o societate nu posedă un sistem economic într-o formă pură; fiecare societate, atât trecută cât şi prezentă, este într-o anumită măsură un amestec a patru sisteme economice. Orice societate cu un sistem în care predomină un anumit tip va include şi unele trăsături din celelalte trei. Cele patru sisteme sunt, prin urmare, descrieri de tendinţe şi principii filozofice, dar chiar şi aşa, aceste distincţii ne apar instructive".
Apoi, nu înţeleg de ce vorbiţi de capitalism "pe toboganul socialismuzlui". Definiţia socialismului o găsiţi ceva mai jos: "Esenţa socialismului constă în faptul că statul deţine şi controlează toate sau aproape toate mijloacele de producţie şi distribuţie". Asta aveţi în vedere? Ei bine, atunci vă înşelaţi, cu excepţia Cubei şi a Coreii de Nord nu mai ştiu alte state care să poată fi sopcotite socialiste. Sau poate că aveţi altă definiţie a socialismului - dar în acest caz nu-i puteţi reproşa autorului aacestui articol că nu o îmbrăţişează.

2. Iar nu înţeleg cui puneţi întrebarea şi iar încerc să vă răspund. Cine ne opreşte (pew unii dintre noi, pe dvs se pare că nu...) să intrăm în acea minoritate? Considerente etice. Şi de credinţă. Viaţa înseamnă altceva decât să te caţeri în frunte bucatelor strivindu-i pe alţii.

Administrator spunea...

Vă trimit ceva mai sus în text, la paragraful referitor la principiile eticii economice ortodoxe, mai ales la "este mai uşor o cămilă să treacă prin urechea acului decât să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu".
"Invidia proletară" e atât de deplasată în contextul articolului, care e scris de un creştin ortodox pentru creştini ortodocşi încât nu merită să o iau în seamă.
Intervenţionism într-o paradigmă economică predominant distributistă? Ei bine, ea presupune exact contrariul a ceea ce credeţi dvs: neintervenţia statului, nu intervenţionism. Distributismul şi intervenţionismul sunt ca albul şi negrul, dulcele şi amarul, binele şi răul etc. etc. O societate în care majoritatea cetăţenilor produc în propria firmă (a se vedea Nordul Italiei, Ţara Bascilor etc. etc.) cunoaşte, dimpotrivă, o eliberare de stat. Cooperativele Mondragon au propriile spitale (nu primesc şi nu cer un ban de la stat sau de la autorităţile locale), propriile şcoli, propriile sisteme de pensii.

Administrator spunea...

În sfârşit, înainte să închei vă contrazic: capitalismul sălbatic există, cel puţin într-un loc: în România.
Distributismul şi corectitudinea politică? Ce au a face unul cu alta? E ca şi cum ai pune alături şi ai vrea să formeze un meniu gustos o ciorbă şi un pahar de şampanie. Ţin de lumi diferite, stimabile Anonim.
Şi un sfat: nu mai gândiţi în paradisgmele şi lozincile trecutului, lumea viitorului va fi diferită de modelele actuale.

Anonim spunea...

simpatic, oricum apreciez eforul de a-mi raspunde

1. de ce am semnat Anonim? Penibila imputarea. Daca va spun ca ma cheama Cornel, sau Viorel sau Taralunga, fac figura de personaj ceva mai curajos? In fine, sa nu pierdem timpul cu baliverne. Am bifat Anonim pentru ca e mai rapid si trebuia sa fug. Chiar nu credeam ca o veti lua personal :P

2. adresez comentariului celui care l-a publicat. Presupun ca impartaseste ideile autorului. Dar na, chestiunea aceasta e doar o alta intepatura ieftina, asa, ca sa vorbim vorbe.

3. cand spuneti ca sistemul predominant este capitalismul, intelegi, cred, ca pe undeva se manifesta capitalismul pur, cel incriminat. Nu puteti spune ca un mutant intre capitalism si forme de interventionsm mai are vreo relevanta in analiza critica a capitalismului. in text se atrage atentia asupra minusurilor capitalismului.

4. UE cum vi se pare? Capitalista? definitia aceea a socialismului e pur orientativa si, implicit, depasita. Sa va amintesc de progresismul caracteristic stangii? Stanga se metamorfozeaza in mii de chipuri, deci nu intra doar in acea definitie: ideea de baza ar fi setea statului de a reglementa cat mai multe aspecte ale vietii individului. Vezi CP, Multiculti, UE cu toate aberatiile ei de programe asistentiale. Socialista pana in maduva, sau sunteti ok cu contributiile dvs la bugetul UE pentru integrarea musulmanilor si alte inginerii?

5. capitalism salbatic in RO??? :)))
extrem de simpatic, daca n-ar fi trist. chiar traiti cu impresia ca in tara asta se desfasoara capitalismul? repet, trist.

6. vi se pare deplasat sa vorbesc de invidie proletara? ia priviti-i pe crestinii nostri, in majoritatea lor. dar priviti cu atentie, inspre ce o iau: stanga, sau dreapta? vor sa fie asistati prin intelegerea pervertita a ajutorului de semeni, sau au cultul muncii, dupa cuvintele: cine nu munceste, sa nici nu manance + cultul libertatii.
Va vand un pont: cand dau eu de la mine, se numeste caritate crestina, cand imi statul imi baga mana in buzunar, se numeste furt.
Tot in spiritul Evangheliei: e primit daca dai tu, cu draga inima, nu daca ia statul de la cei care muncesc mai mult ca sa-i intretina pe cei mai comozi.

7. spuneti: ”nu mai gândiţi în paradisgmele şi lozincile trecutului, lumea viitorului va fi diferită de modelele actuale.”
Un alt exemplu de gandire progresista. Nu, lumea viitorului nu va fi diferita. Nici in bine, nici in rau. E o utopie sa crezi asa ceva. Daca sperati la modele inedite, va urez asteptare placuta. Pentru cei care inteleg capitalismul sunt limpede caile economiei: fie prin individ, fie prin etatism socialist.
Iar garagara cu binele social, va repet, e doar un preludiu pentru a facilita, la o adica, alunecarea spre interventionismul socialist. nu e limpede? priviti in istorie.

Anonim spunea...

scuzati multiplele greseli. se vede ca scriu repezit, fac si altceva in timp ce urmaresc metamorfozarea interventionismului in ”n” chipuri.

Administrator spunea...

Ţin să bă atrag atenţia că nu am folosit adjective de genul "penibil".
Şi nu e vorba de baliverne dacă vorbim despre curajul de a te ascunde sub anonimat, chiar minţind că te numeşti Cornel. Ţine de felul de a fi. De curajul opiniei.
Nu am luat nimic personal. Mă deranjează însă vitejii care nu au curaj să se arate în lumină.
Nu există capitalism pur, nu există socialism pur, nu există distributism pur... V-am repetat un citat din text. Vă trimit iar la el.
Da, UE este capitalistă, ca şi SUA, ca şi Mexicul sau Africa de Sud, pentru că este vorba de societăţi în care la loc de cinste în stima publică şi în acţiunea practică este capitalul - nu persoana umană, nu munca, nu competenţa, ci capitalul. Despre amănuntele pe care pe pomeniţi la punctul 2 vă reamintesc: nu există societate pur capitalistă sau pur... sau pur... sau pur...
La punctul 3: da, capitalism sălbatic. Da, în ţara asta trăim în capitalism. În timp ce jefuiau ca nişte capitalişti sălbatici, bogaţii noştri de astăzi strigau că vor mai mult capitalism... Asta au vrut să se creadă, că la noi nu e capitalism. A fost şi este - sălbatic.
Faptul că statul ia fără să te întrebe dacă eşti de acord să dai nu înseamnă că e socialist. Sau că nu e capitalist. Vă trimit la pasajul din text în care auturul vorbeşte despre statul care nu mai este stat, ci condus din umbră de bogaţii cei puternici. (Vreţi să vă dau nume de români superbogaţi, capitalişti care şi-au căştigat averile cu sudoarea frunţii, care sunt mai puternici decât statul? Nu cred că e nevoie să o fac, îi cunoaşteţi şi dumneavoastră...
Nu aveţi decât să aşteptaţi capitalismul pur în care individul reuşeşte prin el însuşi. Şi poate îmi spuneţi dacă a existat vreodată aşa ceva ca să poată exista şi în viitor...
Am pus pe blog textul acesta tocmai pentru a le arăta unor oameni ca dvs că mai există şi altceva (există, nu e utopie, există, funcţionează şi prosperă în tiparele solidarităţii sociale, găsiţi exemple pe blogul nostru şi în cărţile recomandate, şi în presa internaţională - nu în cea românească, şi în cărţile noastre de istorie, în trecutul nostru interbelic). La asta mă refeream când vă spuneam să nu mai gândiţi în paradigmele trecutului: între alb şi negru sunt o mulţime de nuanţe de gri.
Fie că vreţi, fie că nu vreţi, distributismul există deja, chiar dacă dvs spuneţi că nu există. Nu a ajuns să fie dominant, dar există şi nu e nici socialism, nici comunism.

Administrator spunea...

Şi eu fac greşeli, nu am răbdare să recitesc comentariile (nu textele, la texte sunt atent).
De fapt sunteţi anarhist, nu vreţi statul, nici bun, nici rău... E un punct de întâlnire. Ştiţi, la fel de bine ca şi distributiştii, că nu se poate fără stat, vreţi doar, ca şi distributiştii, ca el să aibă funcţii minimale. Aici suntem de acord. Atitudinea faţă de capitalism ne desparte, însă.

Felix P. spunea...

Cred că problema concentrării averii în mâinile unei minorități este reală. În mod natural acea minoritate va încerca să folosească puterea derivată din avere în folos propriu și în detrimentul maselor. Acest fapt aduce atingere propriei mele libertăți. Deci nu este vorba de invidie aici, ci de apărarea libertății personale.