Francezul restauration stă la originea a două substantive româneşti cu sensuri şi apartenenţe stilistice diferite: restaurare şi restauraţie (româna are o mulţime de asemenea dublete: informare / informaţie, comunicare / comunicaţie etc.).
Restaurare, socotit de dicţionarele româneşti infinitivul lung al lui restaura, fără trimitere la franceză (inferând astfel că ar fi fost creat în mod independent în română) este folosit îndeosebi cu sensul de „refacere a unei opere de artă, a unui monument de arhitectură etc.“. În ultimul deceniu, pe măsură ce folosirea computerelor personale s-a generalizat, restaurare a fost însă tot mai des folosit cu sensul din informatică: „readucerea în stare de funcţiune după o întrerupere accidentală“ („Configuraţia implementată de către IBM include un sistem performant de siguranţă şi restaurare a sistemului informatic în caz de dezastru…“, Adev. 22 XI). De data aceasta, influenţa care trebuie invocată fiind aceea a engl. restoration (point) , suntem nevoiţi să considerăm omonime (deci cuvinte diferite) pe restaurare cu sensul mai vechi, din limbajul culturii, şi pe restaurare din limbajul informatic.
Pentru a citi articolul integral în „Ziarul de duminică“ click AICI.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu