Gândirea distributistă a lui Aleksandr Soljeniţân

de Richard Aleman
(publicat de The Distributist Review, 22 iulie 2010)

Gândirea socio-economică a lui Aleksandr Soljeniţân o aflăm în cărţile sale Reconstruind Rusia, De sub ruine, Scrisoare către liderii sovietici, precum şi în discursul din 1978 de la universitatea Harvard¹. După cum i-a mărturisit lui Joseph Pearce, autorul cărţii Soljeniţân: un suflet în exil, Soljeniţân şi-a formulat opiniile fără să aibă cunoştinţă de mişcarea distributistă sau de neodistributismul lui E.F. Schumacher. Viziunea sa este însă complementară tezelor distributiste.

Uniunea Sovietică, inamicul nostru (al occidentalilor – n. trad.) din timpul Războiului Rece, a dat naştere la dezbateri nesfârşite între stângişti şi conservatori, fiecare dintre ei oferind două portrete incompatibile ale vieţii sovietice. Pentru stângişti, comunismul era un paradis muncitoresc al egalitarismului, libertăţii şi democraţiei, pentru conservatori, viaţa sovietică însemna să te afli permanent în strânsoarea lui Big Brother, tiranica forţă care controla fiecare aspect al societăţii şi se conducea după mitul materialist creat de câţiva birocraţi îmbuibaţi. Publicaţiile samizdat ale unui singur om au pus punct dezbaterilor, şocând naiva lume occidentală şi stârnind furtună în ţara să natală. În cărţi precum O zi din viaţa lui Ivan Denisovici şi Arhipelagul Gulag, Soljeniţân a demascat realităţile dure care îi aşteptau pe toţi cei dispuşi să dea piept cu regimul sovietic. Şi a făcut-o fără greş. Soljeniţân a descris costul uman al comunismului: detenţii, crime, minciuni, lagăre de muncă forţată pentru cei nevinovaţi şi pentru cei neînfricaţi, printre care s-a numărat şi autorul însuşi.

Atât pentru europeni cât şi pentru americani, Soljeniţân era un erou.

Când însă, în 1978, Soljeniţân a comis păcatul să critice Vestul în faţa studenţilor de la Harvard, şi a considerat politicile economice şi sociale occidentale drept false alternative la lumea contemporană, aceiaşi gânditori europeni şi americani care îl aclamaseră ca portdrapel al libertăţii i-au condamnat vehement demersul, trecând sub tăcere atât analiza sa socială, politică şi economică, cât şi reformele pe care le propunea. Cei mai îndârjiţi detractori s-au dovedit a fi susţinătorii economiei neoclasice şi ai dereglementării pieţelor; ei se aşteptau ca Soljeniţân, cunoscând în mod direct cizma statului hipercentralizat, să aplaude non-intervenţionismul economic. Soljeniţân, însă, a prezis dezastrul instituţiilor care manifestau apatie în faţa intervenţiilor sociale şi economice. La urma urmei, reglementările statului, acţionând în cadrul unor limite, au ca scop protejarea binelui comun şi-l ajută pe omul păcătos să n-o ia razna. Mai mult. Instituţiile publice au sarcina să recunoască nevoia omului de a se dezvolta spiritual şi, în acest scop, au datoria să-i acorde sprijin şi condiţii, fără a se opune sau a ignora astfel de necesităţi². Papa Ioan al XXIII-lea, în enciclica Mater et Magistra a considerat această sarcină a statului drept însăşi raţiunea sa de a fi, întrucât instituţiilor guvernamentale le revine misiunea să vegheze asupra bunului comun, iar ele nu pot să ocolească problemele economice³.

Precum Soljeniţân, G. K. Chesterton a fost o figură celebră – dramaturg, analist politic şi creştin fără ostentaţie. Împreună cu Hillaire Belloc şi călugărul dominican Vincent McNabb, Chesterton a conceput o mişcare care să încarneze misiunea socială a Sfintei Biserici. În fond, enciclicele sociale au fost primele care au luat în discuţie permanenta luptă economică dintre capital şi forţa de muncă, şi au făcut-o de pe cea mai înaltă poziţie ecleziastică: papalitatea. Sub numele de distributism, aceşti oameni au căutat să se opună sistemului social-economic din vremea lor, subordonând ordinea economică unor învăţături mai înalte, iar noţiunea de dreptate au reîncorporat-o pieţei ca una dintre componentele ei. Distributiştii au susţinut subsidiaritatea, întărirea economiilor locale şi răspândirea cât mai largă a proprietăţii funciare. Legile menite să-l sprijine pe omul de rând şi pe cel lipsit de mijloace pentru a deveni proprietar erau considerate de căpătâi în menţinerea unui echilibru atât în familie cât şi în comunitate; proprietatea înlăturând atât dependenţa faţă de Big Business cât şi faţă de Big Brother, care, în esenţă, sunt acelaşi lucru.

Soljeniţân nu credea nici în capitalism, nici în socialism, le considera teorii mai degrabă codependente decât diferite una de alta: „Aşa cum noi ne simţim aici [în Vest] aliaţii voştri, tot aşa există o altă alianţă aparent stranie şi surprinzătoare dar, dacă ne gândim mai bine, una adânc înrădăcinată şi uşor de înţeles: alianţa dintre liderii comunişti şi capitaliştii voştri“⁴.

Atât pentru Soljeniţân cât şi pentru distributişti, prăbuşirea celor două sisteme nu s-ar datora unei greşite transpuneri a teoriei în practică. Eşecul lor ar fi consecinţa organică a predilecţiei pentru cultul omului. În opinia pătrunzătoare a lui Soljeniţân: „Este vorba de viziunea asupra lumii dominantă în Occident, cea care s-a născut în timpul Renaşterii şi şi-a găsit expresie politică începând cu epoca Luminilor. A devenit baza însăşi a guvernării şi a ştiinţelor sociale şi ar putea fi definită drept umanism raţionalist şi autonomie umanistă: autonomia omului faţă de forţele de deasupra lui. Poate fi numită şi antropocentrism, omul fiind considerat centrul a tot ceea ce există“⁵.

Pentru Soljeniţân era de la sine înţeles că relaţiile şi funcţiile autorităţilor centrale şi locale sunt dinamice şi se bazează pe cooperare, ambele sfere abordând problemele în funcţie de competenţele lor. O politică a subsidiarităţii răspunde în mod eficient provocărilor legate de securitate, stabilitate şi delegarea responsabilităţilor atât la nivelul întregii naţiuni cât şi al micilor comunităţi locale⁶. Asupra acestora din urmă şi-a concentrat Soljeniţân atenţia atunci când a analizat modurile populare de guvernare din tradiţia zemstvo-ului rusesc.

Create prin reformele ţarului Aleksandr II, în secolul al XIX-lea, zemstvo-urile au dispărut odată cu revoluţia bolşevică, care a pus capăt efectiv oricărei forme de independenţă a ţăranilor liberi faţă de concentrarea puterii la nivel central. Zemstvo era o formă de autoguvernare constând din consilii alese în a căror componenţă intrau marii latifundiari, micii proprietari de pământuri (inclusiv oameni ai bisericii), târgoveţii şi ţăranii. Reprezentanţii aleşi ai acestor grupuri distincte de proprietari determinau de obicei nevoile economice ale fiecărei localităţi în parte. În opinia lui Soljeniţân, zemstvo-urile ar fi esenţiale în restaurarea Rusiei post-comuniste. Odată ce gradul de concentrare al puterii va fi diminuat, vor reapărea salariile echitabile iar meşteşugurile locale vor renaşte, restaurând o economie a permanenţei în locul consumului nesăbuit. Accentul nu va mai cădea pe pofte, ci pe nevoile reale, iar factorul material va fi subordonat celui spiritual.

Din biografia scrisă de Joseph Pearce, Soljeniţân: un suflet în exil, reiese că, în aprecierea pe care o dădea gândirii distributiste, Soljeniţân îl includea şi pe economistul german, convertit la catolicism, E.F. Schumacher. Autorul cărţii Mai mic este mai frumos, Schumacher şi-a petrecut întreaga viaţă promovând economiile locale la scară umană şi producţia pentru uz direct, pe care le considera alternative la expansiunea istovitoare şi desfrâul economic. Precum mişcarea distributistă dinaintea sa, Schumacher a militat pentru restaurarea economiilor şi agriculturii locale şi descentralizate, combinate cu dezvoltarea eco-sustenabilă, în scopul opririi acţiunilor de epuizare a resurselor naturale.

Într-o manieră asemănătoare, Soljeniţân s-a pronunţat în favoarea unei economii sănătoase care să ofere o viaţă civilizată şi stabilă în locul unei creşteri permanente a nivelului vieţii materiale⁷. El considera că produsele tradiţionale, meşteşugite în aşa fel încât să poată fi reparate, trebuia să înlocuiască produsele fabricate în masă şi de o calitate îndoielnică, destinate să fie înlocuite odată cu ivirea celui mai mic defect⁸. Produsele şi tehnologia, susţinea Soljeniţân, să fie apreciate după felul în care satisfac nevoile noastre, în special nevoile spirituale, întrucât principala noastră grijă trebuie să fie creşterea sufletească. Aceasta a luat aspecte înspăimântătoare în mâinile unei societăţi preocupate de achiziţii materiale sau de fenomene superficiale. Producţia să se desfăşoare ca un agent subordonat evoluţiei noastre spirituale în cadrul unei societăţi care trebuie în primul rând să protejeze sufletul⁹.

Nici un exemplu nu este mai grăitor decât cel oferit de celebra sa carte Scrisori către liderii sovietici, în care putem discerne imediat apropierea lui Soljeniţân de Mai mic este mai frumos a lui Schumacher şi distanţarea faţă de teoria economică modernă: „Nu trebuie să implementăm o economie în permanentă expansiune ci o economie cu creştere zero, o economie stabilă. Creşterea economică nu este numai inutilă, ci şi ruinătoare, trebuie să renunţăm de urgenţă la dezvoltarea pe o scară gigantică a tehnologiei moderne din industrie, agricultură şi dezvoltarea urbană“¹⁰.

Ar trebui să ne dea de gândit că un om care şi-a început viaţa în mijlocul societăţii comuniste a condamnat nu numai felul de a fi sovietic dar şi felul nostru de a fi. Ignorându-i critica, îmbrăţişând materialismul occidental ca o alternativă la materialismul comunist înseamnă să nu vedem pisica moartă. Pentru unii să fii într-o groapă este mai bine decât să te afli în aceeaşi groapă dar plină cu şerpi. Soljeniţân ne pune însă o întrebare descumpănitoare: staţi puţin, de ce trebuie să fim în groapă?

(Traducere de Ovidiu Hurduzeu)

NOTE
¹ O traducere românească poate fi găsită aici: http://www.rostonline.org/blog/razvan/2008/08/profetul-soljenin-lumea-sfrmat.html.
² Soljeniţân a criticat concepţia potrivit căreia statul trebuie să se concentreze pe schimb şi să ignore persoana noastră cu vocaţiile ei superioare, lăsând acest aspect în afara atenţiei statului şi a sistemelor sociale ca şi când viaţa umană nu ar avea nici un sens superior [Alexandr Solzhenitsyn, A World Split Apart, June 8th, 1978. Retrieved October 22, 2008 from The Augustine Club: http://www.columbia.edu/cu/augustine/arch/solzhenitsyn/harvard1978.html.]
³ Enciclica Mater et Magistra, p. 20.
⁴ Alexandr Solzhenitsyn, Warning to the West, p. 10-11.
⁵ Aleksandr Solzhenitsyn, A World Split Apart, June 8th, 1978. Retrieved October 22, 2008 from The Augustine Club: http://www.columbia.edu/cu/augustine/arch/solzhenitsyn/harvard1978.html.
⁶ Joseph Pearce, Solzhenitsyn: A Soul in Exile, Baker Books, 2001, p. 219-220.
⁷ Alexandr Solzhenitsyn, From under the Rubble, Bantam Books, 1976, p. 19.
⁸ Alexandr Solzhenitsyn, Rebuilding Russia, Farrar, Strauss, and Giroux, 1991, p. 37.
⁹ Alexandr Solzhenitsyn, From under the Rubble, Bantam Books, 1976, p. 136-137.
¹⁰ Alexandr Solzhenitsyn, Letter to the Soviet Leaders, Harper and Row Publishers, p. 136–137.