Noi muncim, noi şi gândim (II)

de Alin Voicu



Continuând¹ aplicarea, prin analogie, a practicilor de restaurare² a companiilor la problemele României şi conştientizând limitele acestora în context macroeconomic, se poate spune că al doilea pas spre rezolvarea crizei este de a restructura datoriile, interne şi externe. (Primul pas a fost acela de a stopa prăbuşirea economică prin controlul strict al cheltuielilor bugetare.)

Pasul II: Restructurarea datoriei – Neither a borrower nor a lender be³

Datoriile contractate de guvernele României de-a lungul timpului au fost justificate prin nevoia de a acoperi deficitele bugetare. Împrumuturile au crescut mai ales în ultimii cinci ani, bugetul fiind folosit pentru a cumpăra voturi prin creştea pensiilor şi salariilor bugetarilor, ca şi pentru demararea unor proiecte de investiţii cu randamente dubioase. Guvernul României a gajat aceste împrumuturi cu capacitatea ţării de a produce valoare şi cu propria sa putere de a taxa şi impozita. Perceperea de taxe şi impozite este justificabilă atunci când scopul guvernului este de a face ca ţara să prospere, dar devine incomodă şi chiar tiranică atunci când este bazată pe capacitatea guvernului de a recurge la constrângere şi violenţă pentru a colecta banii.

Împrumuturile s-au făcut însă şi încă se mai fac. Deşi înţelepciunea contractării de credite pentru a plăti asistenţa socială este discutabilă, ceva trebuie făcut în această privinţă, fără a apela la soluţia mioapă a falimentului⁴. Companiile aflate în dificultăţi de plată au, de obicei, alternativa de a-şi restructura datoriile – creditorilor li se cere sau impune o îmbunătăţire a condiţiilor împrumuturilor (de ex., reducerea dobânzilor, extinderea termenelor de plată) sau chiar preschimbarea sau reducerea datoriei („haircut”). Ultimele două au o pondere ceva mai mare în cazul macroeconomic al unei ţări suverane. Ţările pot chiar forţa schimbarea principalului (ca şi a termenelor) şi, mai mult de atât, pot preschimba datoriile într-o valută favorabilă lor. De exemplu, o ţară a cărei monedă este convertibilă şi care a contractat împrumuturi într-o valută străină are întotdeauna opţiunea de a converti datoria în moneda proprie. Aceasta îi creează mari avantaje pentru plată, ca şi pentru păstrarea capitalului în ţară, dar comportă riscul creşterii inflaţiei (să nu uităm că, aşa cum spune Milton Friedman, „inflation is always and everywhere a monetary phenomenon” – inflaţia este întotdeauna şi peste tot un fenomen monetar⁵).

Odată stabilită strategia de restructurare economică, România dispune aşadar de pârghii pentru negocierea datoriilor în avantajul ţării. Contractarea de datorii are sens doar atunci când banii sunt folosiţi pentru a ajuta la creşterea economică. Nu trebuie trecut cu vederea nici faptul că creditorii şi-au asumat riscuri atunci când au împrumutat. Ei trebuie trataţi... bărbăteşte. Să înţelegem că românului nu numai i se întâmpla lucruri – el poate să-şi croiască altă soartă, favorabilă lui, fiind mai puţin deferent faţă de străini fără să se dezică însă de proverbiala omenie şi ospitalitate.

Pasul III: Reorientarea strategică – To thine own self be true⁶

Eminescu spunea că există cel puţin două căi de a înrobi un popor: „cea prin sabie, sigur cea mai eficace, şi cea prin sărăcie, care este cea adoptată de politica economică a Occidentului, şi care este cu putinţă atuncea când un neam răsărit la soare fără civilizaţie economică, imitează ca copiii formele intelectuale ale culturii străine, fără a avea alături corelativul acelei culturi, industria şi meseriile” ⁷. România a încercat să „imiteze” economiile avansate atât în perioada comunismului cât şi în ultimii 20 de ani, ajungând astăzi să fie o economie bazată pe consum, altfel spus, o piaţă de desfacere par excellence.

Nu te poţi îmbogăţi împrumutându-te la infinit, după cum nu te poţi îmbogăţi consumând întruna. Reorientarea strategică trebuie să aibă în vedere creşterea economică a ţării, măsurată mai degrabă prin producţie şi exporturi decât prin consum şi servicii. Trebuie încurajată producţia, iar unul dintre obstacolele principale este penuria de capital pentru IMM-uri⁸. O orientare către unităţi economice cooperatiste, asociative ar crea o bază solidă în acest sens⁹. Mai mult, această orientare ar merge în sensul curentului istoric al dezvoltării economice a românilor bazate pe firme mici. Este o traiectorie care duce la îmbunătăţirea ocupării forţei de muncă nu prin umflarea cu personal a administraţiei şi sectorului public, după cum observă Călin Georgescu¹⁰. Acest efect este previzibil dacă se înţelege faptul că România se află într-o tranziţie economică mult mai importantă¹¹ decât tranziţia la „democraţia originală”.

Ţelul ar trebui să fie capitalul distribuit în mâinile celor ce produc, atât în industrii cât şi în agricultură, servicii şi chiar guvern¹². Această perspectivă poate duce repede la transformarea economiei de la una a cererii la una a ofertei, atât internă cât şi externă (export). Reverberaţiile se pot simţi apoi în eforturile de cercetare şi dezvoltare (în aliniament cu programul Europa 2020 al UE) şi în dezvoltarea de produse noi, în înalta tehnologie, în bunuri de consum sau chiar în maşini şi unelte grele.

Guvernul trebuie să înţeleagă adevărul elementar că producţia nu se poate relansa într-un context care exclude intervenţia statului (laissez faire) – ea poate progresa mai târziu, dar nu poate porni de aici. Un exemplu simplu este efectul dumpingului practicat de o economie stabilă asupra unei ţări în curs de dezvoltare¹³. Producţia internă trebuie protejată, echilibrată şi avantajată în faţa importurilor şi a producţiei destinate exclusiv exportului, de la haine „de firmă” la... valuta exportată de băncile din România. Chiar şi unii analişti ai acestor bănci par a înţelege acest fapt şi încep să prindă curaj să-l spună¹⁴. Este, de exemplu, posibil ca taxele pe import să aducă în jur de 900 mil. de lei pe an la buget (pornind de la cifrele din 2009) printr-o creştere a vămuirii de la 8%, cât este în prezent, la 10%. Bineînţeles că bunurile taxate la import trebuie să fie în primul rând cele care se produc deja în România sau pe care România este interesată să le producă – deci s-ar putea importa, de pildă, cam în aceleaşi condiţii actuale un iPhone, dar s-ar elimina anomaliile usturoiului venit din China (în vreme ce americanii îl apreciază pe cel românesc, considerat „gourmet” ¹⁵) sau a roşiilor din Turcia, a tablei galvanizate din China sau a cărnii de pui din... Brazilia!

Mai puţin evidentă ar fi însă ideea taxării exporturilor – a exporturilor de capital din România¹⁶. România ar putea impune sau majora o astfel de taxă sau un comision pentru toate profiturile care părăsesc ţara (taxă de repatriere). De exemplu, în contextul în care majoritatea covârşitoare a băncilor care activează în România au proprietari străini, beneficiile unei taxe de repatriere substanţiale devin evidente. Printre ele se numără păstrarea capitalului în ţară (localizarea capitalului), creşterea veniturilor bugetare, creşterea economică datorată canalizării capitalului spre investiţii pe plan local, tratamentul reciproc avantajos al anumitor firme din domenii de interes pentru ţară etc.

Obiecţii şi lăcrămaţii

La previzibila obiecţie că asemenea recomandări de măsuri de redresare a bugetului şi a economiei României ar fi protecţioniste, retrograde, depăşite etc., răspunsul trebuie să fie ferm. Cei care vor insista cel mai mult în acest sens vor fi tocmai ţările care au ajuns istoric puteri economice exact în urma aplicării politicilor protecţioniste şi expansioniste (Marea Britanie, Germania, Franţa) pe care le refuză acum altora – o formă mai înaltă de protecţionism mascat sub diferite eufemisme, rostite pe ton „vioi şi lătrător, volubil, scurt şi retezat” ¹⁷: liber-schimbism (free trade), circulaţia liberă a capitalului, libertate economică, libertatea alegerii („choice”) etc. etc. Bineînţeles că este în interesul acestor ţări limitarea sau eliminarea competiţiei.

O implicaţie practică şi pe termen lung a acestei înţelegeri este demolarea mitului investitorului străin venit cu intenţii bune: interesul lui nu este creşterea economică a României, ci a bogăţiei sale şi a ţării lui. La nivel de corporaţii, investiţiile vor urmări de asemenea propriile interese, nu dezvoltarea industriei româneşti prin export tehnic, tehnologic sau operaţional. Nu este nimeni atât de naiv încât să îşi creeze competitori! Ei şi-ar dori, la modul ideal, un plan Valev¹⁸ pentru toate ţările care nu sunt en clique (G20, OMC, GATT etc.) – debuşeuri pentru produsele lor, unelte obediente în atingerea scopurilor lor politice, „prelungire a războiului prin alte mijloace” ¹⁹.

Politica economică a guvernului României a fost „nesănătoasă”, spune Călin Georgescu²⁰. Or, guvernul României trebuie să urmărească interesul românilor şi să aibă coloană vertebrală, să dezvolte o economie civică²¹. „Thou canst not then be false to any man...” – ţie însuţi sau altora.

(Va urma)


NOTE

¹ Alin Voicu, „Noi muncim, noi şi gândim“, 11 iunie 2010, http://atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.com/2010/06/noi-muncim-noi-si-gandim.html
² Paşii în restructurarea unei firme aflate aproape de sau deja în insolvenţă/faliment sunt (i) stoparea prăbuşirii prin controlul strict al cheltuielilor; (ii) restructurarea datoriilor; şi (iii) reorientarea strategică spre restabilirea profitabilităţii prin reorganizarea companiei.
³ „Nici datornic, nici creditor să nu fii“, W. Shakespeare, Hamlet, Actul I, Scena 3:
„Neither a borrower nor a lender be;
For loan oft loses both itself and friend,
And borrowing dulls the edge of husbandry.
This above all: to thine own self be true,
And it must follow, as the night the day,
Thou canst not then be false to any man.”
⁴ Ilie Şerbănescu, „România poate să îşi declare falimentul“, România liberă, 25 iunie 2010, http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/finante/ilie-serbanescu-romania-poate-sa-isi-declare-falimentul-191591.html.
⁵ Miton Friedman and Anna Schwartz, A Monetary History of the United States 1867-1960, Princeton University Press: 1971.
⁶„Cu tine însuţi fi cinstit“ (vezi nota 3).
⁷ Mihai Eminescu, manuscris publicat în Manuscriptum, nr. 1 (34), anul X, 1979, citat în lt. col. dr. Ioan Constantin Petca, „Mihai Eminescu despre avantajul comparativ şi balanţa comercială“, Revista Academiei Forţelor Terestre, martie 2000.
⁸ Vezi, printre altele, pentru mai mult detalii despre IMM, cooperaţie, asociaţii, http://atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.com/2010/05/laesio-enormis-1.html, http://atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.com/search/label/Alin%20Voicu#ref9
⁹ Ovidiu Hurduzeu, „O pledoarie pentru competenţă, distributism şi economie civică“, http://atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.com/2010/06/o-pledoarie-pentru-competenta.html.
¹⁰ Reprofesionalizarea României III, p. 10.
¹¹ Vezi, în acest sens, atât analiza cât şi modelarea economică şi recomandările lui N. Georgescu-Roegen în „Economic Theory and Agrarian Economics“, Oxford Econ. Pap. (1960) 12 (1): 1-40.
¹² Crearea de pieţe în agricultură: ideea comun vehiculată este că profitul produsului agricol standard este mic pe unitate, de aceea se cere o producţie în mari cantităţi pentru a face viabile afacerile în agricultură (transformarea ţăranului în fermier, a culturilor străvechi în culturi modificate genetic). Dincolo de faptul că forţarea unei aşa-zise schimbări constituie un atentat la sufletul românului, aceasta nu este nici pe departe singura alternativă. Produsele ecologice au preţuri mult mai bune pe unitate şi au efecte benefice şi pe termen lung, reducând incidenţa bolilor legate de alimentaţie şi a cheltuielilor aferente (de la buget sau din buzunar); iar dezvoltarea industriilor prelucrătoare de produse agricole, de la roşii şi bulion la lână şi bumbac şi de la struguri la lapte este o alta excepţie.
¹³ Dumpingul este posibil (mai ales în domeniul mărfurilor) pentru că preţul perceput de întreprinderile cu poziţie consolidată este intenţionat mai mic decât cel perceput de firmele în curs de a-şi construi o fabrică, de exemplu. Mai mult, pentru o anumită perioadă, marii producători din ţările cu economii dezvoltate pot aşeza preţurile chiar sub costurile de producţie, bazându-se, de exemplu, pe subvenţiile acordate de propriile guverne în scopuri politice (China este cel mai evident exemplu în contextul istoric curent, http://en.wikipedia.org/wiki/Dumping_(pricing_policy)). Exemplele importurilor de materii prime în România anilor ’90, ale alcoolului etilic sau orezului din Carolina de Sud în Haiti sau ale oţelului chinezesc oriunde sunt concludente.
¹⁴ Dan Popa, analist Commerzbank, citat de Roubini GE: „România ar putea să se gândească la introducerea unei taxe pe importuri. Ar fi mai eficientă decât taxarea în plus a firmelor“, HotNews.ro, 1 iulie 2010, http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-7512270-analist-commerzbank-citat-roubini-romania-putea-gandeasca-introducerea-unei-taxe-importuri-mai-eficienta-decat-taxarea-plus-firmelor.htm.
¹⁵ „Romanian Red [garlic], like most porcelains is a large and beautiful garlic with rich robust flavor that is strong and has an aftertaste that lingers. The clove covers are a light brown streaked with purple. From a grower’s perspective, it is a large and healthy garlic to grow and appears to be relatively resistant to most of the diseases that can affect garlic. It originated in Romania”, http://www.gourmetgarlicgardens.com/porcelains.htm.
¹⁶ China impune o taxă de 10% pe toate fondurile care sunt repatriate în alte ţări şi o foloseşte pentru a acorda sau retrage beneficii companiilor care avantajează economia chineză. Un exemplu este Matt Marshall, „In a first, China removes profit repatriation tax for a US investor”, Venturebeat, 21 aprilie 2008, http://venturebeat.com/2008/04/21/in-a-first-china-removes-profit-repatriation-tax-for-us-investor/. În acel caz, China a dorit să încurajeze o firmă de capital de risc (venture capital) ale cărei investiţii se dovediseră deja a fi benefice pentru ţară.
¹⁷ I.L. Caragiale, O scrisoare pierdută, Act III, Scena 5: „Caţavencu: (ştergându-se repede la ochi şi remiţându-se d-odată; cu tonul brusc, vioi şi lătrător) Fraţilor, mi s-a făcut o imputare şi sunt mândru de aceasta!... O primesc! Mă onorez a zice că o merit!... (foarte volubil.) Mi s-a făcut imputarea că sunt foarte, că sunt prea, că sunt ultra-progresist... că sunt liber-schimbist... că voi progresul cu orice preţ. (scurt şi foarte retezat.) Da, da, da, de trei ori da! (aruncă roată priviri scânteietoare în adunare. Aplauze prelungite.)“.
¹⁸ Planul Valev a fost un proiect de organizare economică a ţărilor comuniste est-europene, propus în 1964 de economistul sovietic Emil Borisovici Valev. El prevedea specializarea respectivelor economii pe anumite ramuri de producţie, României revenindu-i rolul de ţară preponderent agricolă. Planul nu a fost adoptat, fiind puternic contestat de România. http://ro.wikipedia.org/wiki/Planul_Valev.
¹⁹ Inversare a spusei lui Carl von Clausewitz conform căreia „Der Krieg ist eine bloße Fortsetzung der Politik mit anderen Mitteln“ (războiul este o prelungire a politicii prin alte mijloace).
²⁰ Op.cit., p. 6.
²¹ Interviu cu Călin Georgescu în Formula As, nr. 919, 04.06.2010.