Tiberiu Brăilean sau despre pericolul alexiei

de Alexandru Ciolan



Venerabila revistă ieşeană „Convorbiri literare” publică în numărul din decembrie, sub titlul Distributismul, o recenzie a prof. univ. Tiberiu Brăilean la volumul A Treia forţă. Economia libertăţii: Renaşterea României profunde (pentru textul articolului, click aici). Cât de atent a citit domnul Tiberiu Brăilean cartea putem deduce chiar din primul paragraf: titlul lucrării este redat trunchiat, sărind peste „A treia forţă” (după cum vom arăta, exactitatea citării nu pare a constitui punctul forte al domnului Brăilean).

După ce enunţă, încă din prima frază, dificultatea majoră a demersului său interpretativ („Este greu să analizezi o doctrină economică, mai ales cînd ea nu există. Este vorba despre asa-zisul distributism...” – n.n.: de ce „aşa-zis”, când chiar se numeşte: distributism, nu pricepem, dar să o luăm ca pe o stângăcie de exprimare şi nimic mai mult), domnul Tiberiu Brăilean porneşte totuşi bărbăteşte la drum. Şi, după ce reproduce ciuntit titlul antologiei şi face un mic ocol istoric, numind principalii contributori la literatura despre distributism (englezii Chesterton şi Belloc, la începutul secolului trecut, Ion Mihalache la noi şi autorii antologaţi acum de John Chrysostom Médaille şi Ovidiu Hurduzeu – iar între ei, nimeni şi nimic!?), domnul Tiberiu Brăilean uită că afirmase cu numai câteva rânduri deasupra inexistenţa doctrinei distributiste şi vorbeşte despre „ambele pusee ale acestei doctrine” (Academia recomandă pluralul puseuri, domnule profesor!). Câteva paragrafe mai jos, va ajunge chiar să identifice rădăcini ale inexistentei doctrine („Doctrina propusă îsi trage rădăcinile încă de la Aristotel...”).

Nu apucăm să ne revenim din mirarea provocată de o asemenea inconsecvenţă, pentru că în paragraful al doilea, peste numai o frază, domnul Tiberiu Brăilean ne uimeşte din nou cu o afirmaţie descumpănitoare: „repartitia resurselor si, desigur, a veniturilor, a devenit extrem de egalitară, creîndu-se o prăpastie între o elită superbogată si o multime supersăracă, între ele existînd tousi în societătile dezvoltate celebra clasă de mijloc, middle class, care e majoritară, detine venituri medii si dă stabilitate respectivelor societăti”. Cum poate fi repartiţia „egalitară” dacă s-a creat o „prăpastie” între superbogaţi (elita) şi supersăraci (mulţimea)? Apoi, cum îşi împart superioritatea numerică „mulţimea supersăracă” şi „clasa de mijloc” despre care aflăm că este „majoritară” în „societăţile dezvoltate”? Apoi, se poate vorbi, chiar şi la acest nivel general-simplificator de abordare, despre o singură, indistinctă clasă de mijloc? Apoi, nu cumva în ultimii 30-35 de ani clasa de mijloc s-a subţiat continuu în Occident, o parte a păturii ei superioare urcând prin îmbogăţire în „elita superbogată”, în timp ce majoritatea a coborât, prin împuţinarea mijloacelor materiale, spre baza societăţii, constituită de clasele populare, care au devenit astfel majoritare? (Clasa de mijloc a crescut în ultimele decenii, ce-i drept, însă nu în Occident, ci exact în ţările emergente în care domnul Brăilean nu o vede.)

Nu aşteptăm, de la domnul Brăilean, răspunsuri la întrebările de mai sus, pentru că nu ne propunem să dialogăm cu domnia sa. Cu un profesor universitar care uită ce a spus de la un rând la altul, care nu ştie că pluralul lui enciclică este enciclice şi nu enciclici, ca în textul domniei sale, care scrie despre excroci (formă incultă), care nu ştie că numele provinciei italiene este Emilia-Romagna, şi nu Romana, sau că forma recomandată de Academie este cazinou şi nu cazino, care nu distinge (într-o frază ca: „Ori, autorii clasici, ca Adam Smith, David Ricardo, John Stuart Mill, J.B. Say si altii au analizat foarte atent sfera repartitiei...”) conjuncţia disjunctivă ori (= sau) de or (care introduce termenul minor al unui silogism sau obiecţia la o teză) nu avem, nu poate avea nimeni ce discuta.

În paragraful al treilea, domnul Tiberiu Brăilean îi muştruluieşte pe „autorii noştri” pentru că „nu ne spun nimic despre această clasă de mijloc” – evident, este vorba despre nebuloasa clasă de mijloc invocată de domnia sa. Dacă ar fi citit (cu atenţie şi fără prejudecăţi ideologice) antologia pe care pretinde că o recenzează, domnul Tiberiu Brăilean ar fi trebuit să observe că în toată cartea exact despre asta este vorba: despre clasa de mijloc, despre crearea unei clase largi de proprietari-producători, mici întreprinzători, individuali sau reuniţi în cooperative, care să aibă un nivel de trai decent şi să asigure stabilitatea societăţii. Şi ar mai fi trebuit să observe domnul Brăilean cifrele pe care le invocă şi John Médaille, în articolul Teoria distributismului, şi Phillip Blond, în articolul Statul civic, pentru a demonstra subţierea clasei de mijloc occidentale în ultimii treizeci şi cinci de ani.

În locul argumentelor şi observaţiilor/criticilor la obiect, rezultate în urma lecturii atente a textului, domnul Tiberiu Brăilean aruncă vorbe infamante: „în carte găsim şi pusee de fundamentalism” (unde? nu se spune), autorii antologaţi ar adopta „teoria marxistă a luptei de clasă” (unde? iarăşi nu se spune). Gândind dihotomic, domnul Brăilean nu poate concepe că dacă vorbeşti de rău capitalismul nu înseamnă că eşti obligatoriu bolşevic.

Culmea ignominiei, de care nu ştim dacă este conştient, o atinge domnul Brăilean atunci când strecoară între ghilimele, sugerând că ar fi vorba de un citat din carte, o pretinsă intenţie a distributiştilor de a reîmpărţi proprietatea: „Miezul doctrinei”, spune domnia sa, „constă în «remoralizarea economiei, reîmpărtirea proprietăţii, relocalizarea economiei si recapitalizarea săracilor»”. Să trecem fără comentarii peste confuzia din mintea domnului Brăilean între „miezul doctrinei” şi „obiectivele întrepătrunse” plasate de Phillip Blond în faţa „economiei conservatoare progresiste”: „remoralizarea pieţei, relocalizarea economiei şi recapitalizarea nevoiaşilor” – aşa sună citatul. De unde o fi scos domnul Brăilean „reîmpărţirea proprietăţii”? Poate din alte lecturi...

Pentru a afla cum pot fi atinse cele trei „obiective întrepătrunse” stabilite de Phillip Blond, care domnului Brăilean i se par nobile dar pândite de „utopism”, îl invităm pe profesorul ieşean să citească în volum capitolul Statul proprietarilor sau, aşa cum se indică la pag. 315, să se ducă, pentru varianta integrală, la adresa www.respublica.org/publications/ownership-state.

„Nu poti să faci o economie în secolul al XXI-lea, în plină societate a cunoasterii, doar din ferme individuale si firme mici (si Mondragonul e tot o corporatie)” spune domnul Brăilean, trădându-se încă o dată fie că nu a citit, fie că nu a înţeles ori a uitat ce a citit, iar, în cazul Mondragón, că este dezinformat. Mondragón este un grup de cooperative, cel mai mare din lume. Studiile lui Stefano Zamagni despre identitatea cooperatistă în economia de piaţă, al lui Kevin Carson despre politica industrială sau, mai ales, cel al lui Michael Bauwens dedicat producţiei în parteneriat (peer to peer) l-ar fi împiedicat să afirme că „Perspectiva distributivistilor este una a unei lumi finite, a unei economii închise, cu randamente factoriale descrescătoare, fără inovatie, fără creativitate, fără progres tehnic”, punând pe seama distributismului propriile-i imobilisme mentale.

Ne vom opri aici, cu toate că am putea să demonstrăm, pe aproape fiecare frază din „recenzie” că domnul Brăilean se înşală sau vrea să înşele. Într-un singur loc are dreptate domnul Brăilean: atunci când afirmă că „nicăieri în lume nu se mai aplică politici economice inspirate de o singură doctrină, ci mixturi ale diferitelor ingrediente doctrinare”. Ei bine, nicăieri în carte nu se vorbeşte despre o economie exclusiv distributistă.

„Si, concluziv, cred că este cel putin prematur să vorbim despre o economie post-capitalistă.” Tare ne temem că, pradă unor „pusee” de alexie, domnul Brăilean nu va recunoaşte în lecturile sale societatea post-capitalistă nici atunci când va trăi complet împresurat de ea (în citatul „Nu poti să faci o economie în secolul al XXI-lea, în plină societate a cunoasterii...”, amintit mai sus, domnul Brăilean părea a se fi detaşat o clipă de capitalismul drag inimii sale, dar iarăşi uită de la mână până la gură şi nu poate face legătura între invocata „societate a cunoaşterii” şi post-capitalism).

În ce ne priveşte, i-am sugera domnului Tiberiu Brăilean să se dedice exclusiv politicii.