Dicţionarul explicativ al limbii române (ediţiile din 1998 şi 2009) şi Marele dicţionar de neologisme sunt singurele dicţionare de limbă care consemnează, cu înţelesul lui din sociologie, termenul subcultură: „cultură a unui subgrup social“. Termenul a coborât din sfera dezbaterilor ştiinţifice şi circulă în presa culturală şi în articolele cu caracter enciclopedic. Putem, astfel, citi, despre subcultura tinerilor cu capetele rase (= skinheads; Adev. 20 X 07) ), despre subcultura emo-kid din România (G. 15 V 08), despre subcultura gay (TimeOut 28 II 08), despre subcultura ţigănească (altermedia.info 27 VIII 10), despre subcultura tineretului (Adev. 22 VI 10), despre subcultura huliganilor din fotbal (Adev. 25 VII 09), despre subcultura hipster (Adev. 2 X 08), despre subcultura t-shirt-ului (Adev. 15 VII 07), despre subculturi urbane (G. 30 VI 08 p. 9) etc. etc. Termenul a fost luat din engleză (subculture) nu numai de limba noastră, ci şi de franceză (subculture şi sous-culture), spaniolă, italiană, portugheză (subcultura), germană (Subkultur) etc., pentru că „La origine, conceptul de subcultură […] a fost propus de Şcoala de la Chicago a anilor ’30-’40 din secolul trecut“ (R.lit. 24 XII 03). Coborând în limbajul curent al presei şi de aici (nu mai era decât un pas) în limbajul curent, termenul şi-a pierdut aura ştiinţifică şi a ajuns să fie folosit de profani în mod greşit, pentru a desemna, fără nici un determinant, o (sub)cultură anume: „Dacă te duci la Frankfurt şi să spunem că eşti homosexual şi vrei să afli care e infrastructura homosexualităţii, poţi întreba pe oricine «Unde găsesc subcultura?» şi o să-ţi răspundă: «A doua stradă la stînga». Evident, în acest caz, cuvîntul «subcultură» nu e un termen ştiinţific, dar a devenit demult popular în sfera amintită“ (R.lit. 24 XII 03).
Pentru a citi restul articolului în „Ziarul de duminică“ click AICI.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu