Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altminterea burdufurile crapă: vinul se varsă şi burdufurile se strică; ci pun vin nou în burdufuri noi şi amândouă se păstrează împreună. (Matei 9 :16-17)

marți, 26 octombrie 2010

Pledoarie pentru naţionalismul verde

de Ovidiu Hurduzeu

Pe 14 ianuarie 1994, Herman E. Daly, „senior economist” al Băncii Mondiale, a propus patru „remedii“ radicale pentru reformarea venerabilei instituţii. Discursul, care a însoţit cererea sa de demisie, a lansat o viziune inovatoare asupra globalizării şi trecerii la o economie sustenabilă. La acea vreme, ideile lui Daly au fost primite cu suspiciune. Acum, însă, cuvintele sale se dovedesc profetice. Puţini mai pun la îndoială justeţea soluţiilor celui care este considerat în prezent „unul dintre cei o sută de vizionari care ne pot schimba viaţa“.
Dintre propunerile pe care Daly le-a înaintat Băncii Mondiale, cea de-a patra mi-a atras atenţia în mod deosebit. O voi cita aproape în întregime:
„Renunţaţi la ideologia integrării economice globale prin comerţul liber, mobilitatea capitalului liber şi creştere bazată pe export şi favorizaţi o orientare mai naţionalistă, care caută să dezvolte producţia domestică pentru pieţele interne ca primă opţiune, recurgând la comerţul internaţional doar atunci când acesta se dovedeşte a fi în mod clar mai eficient. În prezent, interdependenţa globală este glorificată drept un bine axiomatic. Calea regală spre dezvoltare, pace şi armonie este considerată a fi cea prin care fiecare ţară urmăreşte să cucerească neîncetat pieţele celorlalte naţiuni. Cuvântul «globalist» are conotaţii politice corecte, în vreme ce «naţionalist» a ajuns să fie peiorativ. S-a ajuns atât de departe încât consider necesar să ne reamintim că Banca Mondială există pentru a servi interesele membrilor ei, care sunt state naţiuni, comunităţi naţionale – nicidecum indivizi, corporaţii sau chiar ONG-uri. Nu are o cartă care să servească o singură lume fără frontiere, viziunea cosmopolită a integrării globale…
Modelul comunităţii internaţionale, de la baza instituţiilor sistemului Bretton Woods (FMI şi Banca Mondială, nota trad.), este cel al «comunităţii comunităţilor», o federaţie internaţională de comunităţi naţionale care cooperează pentru a rezolva problemele globale conform principiului subsidiarităţii. Nu este modelul cosmopolit al cetăţeniei globale directe într-o singură comunitate mondială integrată fără intermedierea statelor naţionale.
A globaliza economia prin ştergerea frontierelor economice naţionale prin comerţ liber, mobilitatea liberă a capitalului sau cel puţin prin migraţiile necontrolate înseamnă să răneşti în mod fatal unitatea majoră a comunităţii (statul naţiune, nota trad.) care este capabilă să ducă la îndeplinire politicile dedicate binelui comun…
Globalismul cosmopolit slăbeşte graniţele naţionale şi puterea comunităţilor naţionale şi subnaţionale, în timp ce întăreşte puterea relativă a corporaţiilor transnaţionale. Din moment ce nu există guvern mondial capabil să reglementeze capitalul global în interes global, şi din moment ce atât necesitatea şi posibilitatea unui astfel de guvern nu sunt de dorit, va fi necesar să facem capitalul mai puţin global şi mai naţional. Ştiu că acum (1994, nota trad.) acest lucru este de neînchipuit, dar luaţi-l drept o prezicere – peste zece ani cuvintele şi conceptele cele mai în vogă vor fi «renaţionalizarea capitalului» şi «înrădăcinarea în comunitate a capitalului pentru dezvoltarea economiilor naţionale şi locale», nicidecum truismele actuale legate de creştere generată de exporturi şi stimulată prin orice fel de ajustări necesare pentru a creşte competitivitatea globală. «Competitivitatea globală» (de obicei un slogan menit să amorţească gândirea) reflectă nu atât o productivitate crescută a proceselor de valorificare a resurselor ci o competiţie bazată pe micşorarea standardelor menită să reducă salariile, să externalizeze costurile ambientale şi sociale şi să exporte capital natural la preţuri mici în chip de «venit».
Cu ocazia celebrării celor cincizeci de ani de activitate, Banca Mondiala ar trebui să reflecte în mod profund la cuvintele, date uitării, ale unuia dintre fondatorii ei, John Maynard Keynes: «Simpatia mea se îndreaptă spre cei care minimizează, mai degrabă decât spre cei care accentuează la maxim încrengătura economică între naţiuni. Ideile, cunoştinţele, arta, ospitalitatea, călătoriile – acestea sunt lucruri care trebuie să fie internaţionale prin natura lor. Dar bunurile să fie produse acasă ori de câte ori este posibil şi convenabil şi, mai presus de toate, finanţele să rămână în primul rând naţionale“.
Nu ştiu în ce măsură a aplicat Banca Mondială propunerile lui Herman E. Daly. Aşa după cum a prevăzut acesta, între timp „dezvoltarea sustenabilă“ a devenit, cel puţin în teorie, fundamentul politicilor de dezvoltare naţională. Astăzi asistăm la un conflict, încă mocnit, între susţinătorii dezvoltării durabile şi cei ai globalizării financiare şi corporatiste. Pe de-o parte, aparatul propagandistic al globalismului continuă să slăbească prin toate mijloacele sale statul naţional, să denigreze pe faţă sau pe ascuns ideologiile şi politicile care susţin interesele comunităţilor naţionale. Pe de altă parte, în ultimul timp, globalismul s-a vopsit în verde, se vrea „eco“, se arată prietenos faţă de „local“ şi „etic“.
Campania de „înverzire“ a globalizării galopante nu este decât o operaţiune de inducere în eroare a opiniei publice şi de slăbire a vigilenţei organismelor democratice din statele naţionale. Întrebarea pe care şi-o punea Herman E. Daly în 1999, în discursul său la primirea premiului Sophie – „dacă Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional nu mai vor să servească interesele ţărilor membre, atunci căror interese servesc ele?“ – este mai actuală ca oricând. Ne-o punem mai ales noi, românii, când constatăm cu groază cum suveranitatea României se evaporă pe zi ce trece cu concursul FMI-ului şi al servitorilor acestuia, clasa politică autohtonă. La rândul nostru, îi întrebăm pe cei care au parafat acordul cu FMI-ul: Ce câştigă statul român obligat să vândă pachetul majoritar de control la aproximativ 150 de întreprinderi publice, inclusiv strategice, cum ar fi cele din domeniul energetic? Ce câştigă romanul de rând obligat să muncească în condiţii de sclavagism salarial după noul cod al muncii, mai „flexibil“, impus de FMI şi acceptat fără crâcneală de guvernanţi? Ştim că FMI-ul, prin creditarea României, îşi bagă în buzunar peste 150 de milioane de euro. Ne sunt necunoscute însă sumele imense pe care le vor câştiga fondurile speculative, corporaţiile transnaţionale şi oligarhii locali de pe urma spolierii în continuare a capitalului natural şi uman al României.
Dar oare cât va mai dura jaful? Va dura atâta timp cât în România nu vor exista forţe politice, civice şi spirituale hotărâte să-l oprească. Oameni competenţi, înarmaţi cu o ideologie naţionalistă care să spună: „Stop! Pe aici nu se mai trece!“
Dar astăzi naţionalismul mai este oare o ideologie credibilă? Se mai poate construi în baza lui o argumentaţie solidă care să dezamorseze sofisticăria corporatistă şi globalistă care ne este servită în chip de evidenţă irefutabilă?
Nu numai că naţionalismul rămâne o ideologie viabilă, dar ea este singura capabilă să promoveze atât interesul naţional cât şi pe cel al omenirii în condiţiile mileniului III. Noul naţionalism, pe care noi îl numim naţionalismul verde, este însă bazat pe alte valori, urmăreşte alte scopuri şi se desfăşoară în circumstanţe istorice complet diferite de cele ale perioadei interbelice. Dacă vrem să vorbim de „afinităţi“, atunci va trebui să le căutăm acolo unde ne aşteptăm mai puţin.
Există o continuitate evidenta intre vechiul naţionalism, imperialismul militarist şi globalismul de astăzi. Cele trei ideologii aparţin vechii paradigme în care voinţele individuale (a insului monadic sau a statului naţionalist/imperialist) intrau într-o competiţie acerbă pentru dominaţie. Printr-o pervertire a creştinismului, puterea lui Dumnezeu, conceput ca „voinţă“ şi „raţiune“, se transferă individului şi statului naţional (agregatul centralizator al voinţelor individuale).
Globalismul urmează vechea logică a darwinismului social. Companiile transnaţionale, fondurile speculative, „statele globale“ puternice şi slujbaşii lor, oligarhii şi politicienii locali nu sunt animaţi decât de voinţa individuală de putere tradusă în voinţa de a maximiza profitul pe spinarea jucătorilor mai slabi din „noua ordine mondială“. „Privatizarea şi globalizarea“ – scrie Ilie Şerbănescu – „sunt simple baliverne vânturate de cei puternici spre a-i supune şi subjuga pe cei slabi… S-a văzut de la o poştă ce minciună gogonată este asta cu «globalizarea»! Fiecare jucător important a uitat de «globalizare» şi s-a concentrat pe capitalul propriu: mari companii proprii din sectorul financiar-bancar sau chiar din sectorul industrial… Problema este că «naţionalismul economic» s-a manifestat şi se manifestă între «globalizatori»… Aceştia au putut fi naţionalişti pentru că mai au pe ce şi cu ce! Dar cei deja «globalizaţi» nu mai dispun de nimic altceva“.
Timp de douăzeci de ani, România a jucat după cum i-au cântat neocomuniştii şi „glocaliştii“ (globaliştii, plus politrucii şi oligarhii locali). Am fost „integraţi“ pentru a fi dezintegraţi. A fost dezintegrată economia naţională şi odată cu ea coeziunea socială şi spirituală a unui întreg popor. Nu mai dispunem de nimic altceva decât de credinţa în Dumnezeu şi de puterea refuzului.
Dar ce-ar trebui oare să refuzăm? În primul rând, să refuzam să gândim şi să trăim în termenii vechii paradigme, aşa după cum ni s-a dictat în ultimii şaizeci de ani. Dacă vom continua să ne globalizăm, să urmăm aceeaşi logică dezastruoasă, sfârşitul României este aproape.
Glocalizaţi, vom asista neputincioşi la completa distrugere a:
1) capitalului natural (păduri, resurse minerale, biodiversitatea florei şi faunei etc. Afacerea Roşia Montană şi acceptarea cu braţele deschise a culturilor de plante modificate genetic nu sunt decât avanpremiera a ceea ce va urma);
2) capitalului uman printr-un învăţământ neperformant şi imbecilizare mediatică (România va fi furnizorul european de sclavi pentru muncile de jos şi pentru implanturile româneşti ale transnaţionalelor);
3) identităţii naţionale şi spirituale. Distrugerea identităţii naţionale va fi pasul premergător dezintegrării teritoriului naţional. O populaţie amorfă căreia i s-au extirpat instinctele identitare nu va opune nici un fel de rezistenţă.
Ni se va reproşa că un astfel de scenariu este prea pesimist. Iar ca argument suprem, vom primi asigurarea că „nu ne vor lăsa ei să murim“. Ei fiind cei care ne sapă în prezent mormântul…!
România nu este însă o ţară de hoţi, laşi şi oligofreni. A început deja marea evadare, fizică şi mentală din Matrixul „glocalist“. Românii se trezesc la realitate. Neîncrederea, apatia şi indiferenţa cetăţenilor noştri nu sunt stări congenitale. Ele sunt cauzate de un sistem care i-a făcut neputincioşi şi le-a răpit una câte una speranţele.
Printre evadaţii din Matrix se numără şi naţionaliştii verzi, oamenii care înţeleg că România a urmat un model nesustenabil de dezvoltare. În loc de ciorovăieli sterile, ei propun măsuri hotărâte pentru a contracara atât entropia resurselor economice şi sociale cât şi epuizarea ultimelor rezerve de energie şi speranţă.
Să nu-i confundăm cu ecologiştii, cu extremiştii de dreapta sau de stânga, cu socialiştii, cu neoliberalii şi cu adepţii altor „isme“”! Nu sunt o elită ocultă, nici populişti „salvatori ai neamului“ şi nici „băieţi deştepţi“ care vor s-o mai pună de un PJ (partid al jefuitorilor). Sunt oameni normali, îi întâlnim în toate domeniile de activitate. Ceea ce-i uneşte în primul rând este noua viziune asupra dezvoltării viitoare a României. Ei văd renaşterea României prin trecerea hotărâtă la economia civică, răspândirea largă a micii proprietăţi productive, dezvoltare durabilă, profesionalism şi întrajutorare.
Promovează un model românesc de economie civică diferit atât de neoliberalism/neoconservatorism cât şi de ideologiile neomarxiste (diviziunea dintre neoconservatorism şi neoliberalism este o farsă, căci încearcă să stabilească diferenţe acolo unde ele nu există). Economia civică a naţionalismului verde crede în dezvoltarea durabilă şi în lucrurile sustenabile fiindcă acestea sunt pornite şi organizate de la nivel local şi construite la scară umană. Neoliberalismul predică subsidiaritatea, dar sfârşeşte ca şi socialismul: reduce pluralitatea, centralizează şi concentrează la vârf capitalul, oportunităţile, deciziile şi beneficiile. Economia civică promovează vecinătatea; legată prin multiple relaţii organice de comunitate, este realistă, chibzuită şi inter-naţionalistă în sensul pe care Daly îl dă acestui termen („internaţional înseamnă, desigur, «între naţiuni». Unitatea de bază rămâne naţiunea, chiar dacă relaţiile între naţiuni devin din ce în ce mai importante şi necesare“). Precum marxismul, neoliberalismul este utopic şi milenarist, idolatrizează o ficţiune transcendentă, aşa-numita „piaţă liberă globală“, menită să amalgameze toate particularităţile regionale şi naţionale în spaţii fluide şi omogene.
Naţionalismul verde aplică în toate domeniile principiul antropologic fundamental al omului ca persoană. El urmăreşte respectarea demnităţii şi autonomiei cetăţenilor în toate laturile vieţii sociale, de la alocaţia pentru nou-născuţi până la asigurarea unui venit drept. Neoliberalismul se adresează „omului nou“, acel homo oeconomicus care l-a înlocuit pe homo sovieticus. Acesta este individul fragmentat şi izolat ce-şi urmăreşte doar propriile interese. Obţinut prin inginerie economică şi socială, el este exploatat ca marfă sau ca sursă de profit.
Combinând spiritul troţkist al „revoluţiei permanente“ cu individualismul exacerbat, neoliberalismul/neoconservatorismul şi ideologiile neomarxiste promovează mereu „distrugerea creatoare“ în viaţa economică şi socială. („Distrugerea creatoare este celălalt nume al nostru, pe care îl folosim atât în plan intern cât şi în afara graniţelor. Dărâmăm vechea ordine în fiecare zi, din lumea afacerilor şi până în cea a ştiinţei, literaturii, artei, arhitecturii, din domeniul cinematografiei până în cel al politicii şi justiţiei“, declara neoconservatorul Michael Ledeen.) „Distrugerea creatoare” decimează tradiţiile, comunităţile organice, asocierile locale – There is no such thing as society (Societatea nu există), spunea Margaret Thatcher – şi creează o societate atomizată şi instabilă, dominată de tensiuni sociale şi de relaţii conflictuale.
Naţionaliştii verzi înlocuiesc „distrugerea creatoare“ a neoliberalilor, pusă în scopul unui progres nesustenabil, care nu ţine cont de realităţile concrete, cu dezvoltarea durabilă; relaţiile violente şi conflictuale cu cele de cooperare şi întrajutorare, individualismul exacerbat, care absolutizează drepturile individuale şi pornirile egoiste, prin personalism, în care interesul personal este urmărit cu responsabilitate şi armonizat cu cel al comunităţii.
Neoliberalismul este o „economie utopică“ (John Cassidy). În schimb, în forme mai mult sau mai puţin asemănătoare, economia civică a funcţionat în trecutul nostru (cooperativele interbelice ale ţărăniştilor lui Ion Mihalache) şi funcţionează, înfloritoare, în diferite colţuri ale lumii (Ţara Bascilor, regiunea italiana Emilia-Romagna, Quebec). În planul ideilor, modelul economiei civice al naţionalismului verde poate să înfrunte cu succes cele mai bune teorii pe care le oferă neoliberalii şi socialiştii. În planul realităţii, neoliberalismul a mers din eşec în eşec, în timp ce economia civică şi dezvoltarea durabilă sunt apanajul viitorului.
Agricultura sustenabilă, cu focalizare pe agricultura ecologică, şi industriile verzi trebuie să fie locomotiva dezvoltării durabile a României în acest mileniu. Naţionaliştii de viţă nouă militează pentru ca sămânţa industriei verzi din România să se dezvolte pe solul fertil al economiei civice. Ei vor veghea să nu se încalce şi să fie aplicate principiile generale ale dezvoltării durabile, cum ar fi: o producţie nesustenabilă nu poate conta drept „capital“; alocarea optimă a resurselor umane şi naturale trebuie să fie în concordanţă cu scara optimă la care trebuie să se desfăşoare activităţile economice – „small is beautiful“; diversitatea este parte integrantă a unei societăţi sustenabile; perspectiva intergeneraţională: generaţiile prezente au obligaţii faţă de cele viitoare; respect faţă de limite; sustenabilitatea ca principiu organizator reflectând interconectivitatea stabilită între problemele şi preocupările ecologice, economice şi sociale.
Mai presus de toate, naţionaliştii verzi susţin o amplă reformă morală. În acest context este foarte important ca economia civică să fie îmbrăţişată de Biserica ortodoxă iar principiile sustenabilităţii să fie traduse în termenii eticii creştine şi asociate valorilor creştine de smerenie, înfrânare, jertfire, modestie, cumpănire, dăruire. Sunt de evidenţiat paralelele şi echivalențele dintre economia civică şi „economia dăruirii“ susţinută de Biserica ortodoxă. Nu există nici o incompatibilitate între cele două economii, ambele sunt teo-centrice. Suntem creaţii ale lui Dumnezeu, care ne-a dat în DAR persoana noastră, familia din care facem parte şi această ţară – şi de toate acestea trebuie să avem grijă pentru a răspunde dragostei Sale nemărginite. Trebuie să restaurăm acest „circuit al dăruirii“ – „economia darului“ este cea mai veche, potrivit antropologului Marcel Mauss – fără de care „circuitul capitalului“ reduce realitatea la profit şi relaţiile interumane la tranzacţii comerciale între „străini“.
Odată ce va fi fost înrădăcinată economia civică, societatea românească va redeveni o simfonie pluripersonală în care fiecare persoană va interpreta partitura sa, fiecare aducând o contribuţie concretă, fiecare profitând de pe urma acţiunii semenilor săi. Înţelegând că economia civică şi naţionalismul verde acţionează spre binele său şi al ţării, românul îşi va sufleca mânecile şi va trece la treabă. Vom fi uimiţi de entuziasmul ce-l va însufleţi, cât de repede şi de bine va fi restaurată din temelii România – în sfârşit, România noastră.

5 comentarii:

Vestitor spunea...

Nu am pretentia sa mi se publice comentariul.
Am doar bucuria ca stradania si jertfa legionara nu s-a risipit, ba chiar s-a recristalizat intr-o forma matura si rodnica. Nu ma poate convinge nimeni ca ar fi altceva, sau ca nu gasim citate din Carticica Sefului de cuib sau Doctrina Legionara a lui Horia Sima.
Pastrez rezervele fata de articularea nationalismului predominant, pe fundamente economiste. Dar nu e nici gresit, intrucit aici este buba veacului. De asemenea un alt motiv de bucurie este recuperarea cooperatismului autohton si bineinteles discursul fixat in personalismul ortodox(in masura unica a Adevarului Persoana).
Nu stiu unde duce sau ce ascunde sintagma de dezvoltare durabila(concept, persoane, interese) si imi incordez nadejdea sa reziste rezervelor.
Pentru mine ramine si este un discurs legionar contemporan, autentic, lipsit de epigonism si de nerecunostinta, care nu paote duce decit intr-o directie rodnica, cu ajutorul lui Dumnezeu.
Sa vedem unde va duce intitiativa reformei morale a generatiei noastre.
Vom reusi sa gasim o formula care sa adune mintile si oamenii vrednici ai acestei generatii, mai aproape si social, organizatoric, de ce nu si politic, nu doar liturgic sau virtual prin racordarea la valori comune?
Vom reusi de data asta sa traim macar fragmetar, lucrarea cea buna, intr-o noua paradigma(de fapt cea veche, mereu actuala si autentica), sau ca si generatia interbelica vom/vor culege roadele(nu laurii),"doar" in Imparatie?

Ovidiu Hurduzeu spunea...

Pe acest blog orice comentariu de la cititori este binevenit si va fi publicat atata timp cat dovedeste seriozitate argumentativa, o framantare sufleteasca sau cautarea cu adevarat a unor raspunsuri serioase. "Nationalismul verde" nu se inspira din miscarea legionara. Dupa cum am scris, este ALTCEVA decat nationalismul, de orice culoare din perioada interbelica. Si este "altceva" nu din motive de strategie. Romania de astazi este complet diferita de vechea Romanie. Mentalitatile romanilor s-au schimbat radical. Nationalismul astazi, daca vrea sa fie o ideologie viabila, trebuie sa fie la inaltimea provocarilor zilei. Solutiile si principiile politice si organizatorice din trecut sunt complet inoperante in noua paradigma. In perioada interbelica, Romania avea o adevarata elita organica si un tineret entuziast,iubitor de tara, cu credinta in Dumnezeu si principii sanatoase. Astazi avem o tara devastata, sate saracite si depopulate, o elita de manelisti, un popor imbatranit si un tineret care nu viseaza decat la plecarea cat mai rapida pe alte meleaguri. Astazi nationalismul trebuie sa fie smerit, sa se intoarca la cumpatare si la buna randuiala a gospodarilor harnici si hotarati. Sa-si propuna ceea ce poate sa duca la indeplinire: sa transforme tara intr-un "tigru verde" cum este Norvegia, Danemarca sau Suedia. Capitalul natural, inca foarte mare, este tot ceea ce ne-a mai ramas. Aparandu-ne si valorificand capitalul natural al tarii, ne vom aduce propria noastra contribuitie la pastrarea ecosistemului europeean si astfel suntem in consonanta cu miscarile internationale de aparare ale mediului inconjurator. Occidentul ne-a considerat oare "nationalisti" (in sens pejorativ) cand am luptat impotriva jefuitorilor Rosiei Montane? Nicidecum, am avut sprijinul tuturor celor care se pronunta pentru o dezvoltare durabila. "Dezvoltarea durabila" nu incalca cu nimic spiritualitatea ortodoxa. Ea a fost adoptata si de manastirile de la Sfantul Munte Athos.De pilda, Manastirea Simonopetra a luat initiativa de a restabili echilibrul ecologic, grav afectat a Muntelui Athos. A propus ca padurile sa nu mai fie defrisate la un interval de 20 de ani, ci la 40, o curatire mult mai atenta a padurii si o mentinere a arborilor tineri alaturi de cei mai batrani. Nevoile de energie ale manastirii sunt asigurate de energia solara. (vezi "Parinti contemporani din Sfantul Munte Athos")Cooperatismul este larg raspandit in lume; in Italia este consfiintit in constitutie. Distributismul, de care mentionam mereu pe acest blog si l-am prezentat in antologia "Economia libertatii" este o doctrina economica bazata pe principiile solidaritatii crestine, principiul spiritual este la fel de important ca si cel economic. Nationalismul verde, economia civica, economia daruirii, dezvoltarea durabila, restaurarea personalist-conservatoare (de care am amintit in "A Treia Forta") - iata doar cateva dintre "formulele" care ar putea sa ne racordeze la valori comune. Nimic nu este subversiv sau imposibil de implinit. Problema noastra este lipsa de comunicare, egoismul - fiecare se crede buricul pamantului, fiecare vrea ca "formula"lui personala sa fie recunoscuta - lipsa de competenta,de entuziasm,de incredere reciproca si credinta slabanogita in Sfanta Treime. Cum se rezolva aceste probleme? Simplu. Prin smerenie si iubire.

Edvard Grieg spunea...

Ideea de a transforma Romania in "Norvegia Orientului" este originala si interesanta; fara indoiala ca ar reprezenta un salt urias inainte. Intrebarea este insa: cum? In conditiile in care contextele istorice, religioase, sociale, politice si geopolitice ale celor doua tari sunt radical diferite, ce masuri concrete ar putea transforma planul in realitate si ce partid ar fi dispus sa si le asume?

Ovidiu Hurduzeu spunea...

Romania are toate conditiile sa devina un "tigru verde". Ce sa facem? Sa reformam clasa politica - politica sa nu mai fie trambulina spre bunastarea materiala. Deja clasa politica actuala nu mai poate guverna tara. Dupa depolitizarea tarii, trecem la ecologizarea ei - tara arata in prezent ca un cos de gunoi - la intronarea competentei in toate domeniile, la recapitalizarea clasei de mijloc si ne focalizam pe dezvoltarea agriculturii ecologice si a industriilor verzi. Intre timp, punem ordine in sistemul de educatie si formam niste generatii competente, cu dragoste de tara, de traditii si iubitoare de aproape si de Dumnezeu. E greu? Este extrem de greu. Dar alternativa este disparitia de pe harta a Romaniei. Nu mai exista solutie "scaldata". Eu sunt de partea optimistilorsi luptatorilor; cei care au incredere azi in fortele schimbarii radicale nu vor fi dezamagiti. Pe acest blog puteti gasi toate "ingredientele" schimbarii. Daca aveti rabdarea sa le puneti cap la cap, veti vedea ca renasterea Romaniei este in mod realist posibila.

George Bancila spunea...

Domnule Ovidiu Hurduzeu, sunt de acord cu gandirea dumneavoastra profunda si adevarata,izvorata de fapt din "spiritul mama" al acestei natiuni care azi din pacate e defrisata.Sunt forte extrem de puternice care detin controlul natiunilor,reducandu le la incapacitate de reactie.Sunt convins de functionalitatea sistemului expus de dumneavoastra insa nu stiu care este modalitatea de a combate aceasta clasa politica ce are deja radacinile bine infipte in alt sol decat cel national.Planurile si viziunea este extraordinar expusa,bine punctata.Dar inca odata,de unde poti aduna resursa,puterea de transformare dintr o tara schimonosita dinadins de aceste mecanisme straine care pur si simplu strivesc in jur orice forma nascuta sa evadeze spre uman?Elita aceasta care controleaza pragmatic fiinta in sine,nu are la ora actuala adversar.Prin aceasta forma de guvernare globalista ni s a interzis dreptul la revolutie si cand spun asta ma refer in primul rand la prima etapa reactiva si anume reactia interioara care trebuie sa anime prin constiinta toti locuitorii unui teritoriu catre un demers necesar al supravietuirii atat individuale cat si nationale.Oare nu e necesara aceasta tresarire de unitate or nu este certificata in sanul acestui monstru globalist o tresarire revolutionara?Sa nu mai insemne nimic? Exista o alta modalitate de a schimba ceva cu adevarat putred in altceva extrem de vital?Cum poti realiza o reforma?La tv?Nu.In strada?Probabil, insa resursa romaneasca este epuizata de atatea esecuri si umilinte,romanul de rand exista confortabil in bula de injosire la care este expus, a inceput chiar sa fie un mod de viata.Navigam pe net si ne uitam la tv.Ne ducem la un servici,ne intoarcem.O rutina fara reactie si viziune.O moarte indusa de sus.Capetele ganditoare trebuie sa si uneasca entitatile in corp material pentru a da impreuna glas realitatilor si pentru a produce dezradacinarea celor obositi sau descurajati.Si eu ca si dumneavoastra mai cred in minuni.Din pacate, minunile din ziua de azi au nevoie de resurse.Sunt multe de spus dar si mai multe de facut.De fapt care e inceputul?