Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altminterea burdufurile crapă: vinul se varsă şi burdufurile se strică; ci pun vin nou în burdufuri noi şi amândouă se păstrează împreună. (Matei 9 :16-17)

vineri, 22 octombrie 2010

Un studiu comparativ despre cooperaţia din Italia, regiunea bască Mondragón şi Franţa (V)

de Hazel Corcoran şi David Wilson

FRANŢA
a. Dimensiuni, sectoare industriale şi descrierea generală a cooperativelor
În Franţa, cooperativele lucrătorilor sunt numite SCOP, acronim de la „Société coopérative de production“; înainte se numeau „Société cooperative ouvrière de production“. Într-un SCOP, lucrătorii membri trebuie să aibă cel puţin 51% din capital şi 65% din voturi. Aceasta indică deschiderea către capitalul extern ca şi către un anumit control extern, cu condiţia ca lucrătorii membri să păstreze controlul majoritar.
SCIC (Société coopérative d’intérêt collectif) este o nouă formă de întreprindere cooperativă,, care îi reuneşte pe cei care doresc să acţioneze împreună într-un proiect local de interes public, incluzând lucrătorii, beneficiarii, voluntarii, autorităţile locale sau alţi parteneri. SCIC a fost adaptat după modelul cooperatist inventat în Italia şi este reglementat de Legea din 17 iulie 2001. Interesul nostru se va îndrepta în principal către SCOP.
Conform Confederaţiei Generale a SCOP-urilor (CG-SCOP), la sfârşitul anului 2008 erau 1893 de cooperative înscrise în Confederaţie, atât SCOP cât şi SCIC, cu 39.929 de lucrători, fără a ţine cont de lucrătorii subsidiarelor care nu sunt cooperative.
În Franţa, SCOP-urile sunt formate în principal din oameni calificaţi. Construcţiile constituie principalul sector în care pot fi găsite SCOP-uri, atât ca număr al cooperativelor (24% din total) cât şi ca număr al locurilor de muncă (29,1%). La egalitate cu construcţiile, domeniul „profesional, ştiinţific şi tehnic“ şi „activităţile de servicii administrative“, cu accent pe serviciile pentru afaceri, includ 24% dintre cooperative. Folosind mai puţin personal, ocupă însă doar 21,3% din locurile de muncă din SCOP-uri. Industria prelucrătoare este al treilea sector, cu 366 de companii şi 9.838 de lucrători, reprezentând 19,3%, respectiv 24,6% din total. Pe locul al patrulea, dar mult sub primele trei sectoare: comerţul, activităţile hoteliere, transportul şi alimentaţia reprezintă, împreună, 12,3% din cooperative şi 9,9% din locurile de muncă. Celelalte formează o mică minoritate, ocupând împreună puţin sub 10% din total.
Un SCOP are în medie 21 de lucrători, numărul membrilor variind între 2 (minimul legal) şi peste 1000 de persoane. În medie, aproximativ 60% dintre lucrători sunt şi proprietari.

b. Tendinţe şi rate de creştere
Mişcarea cooperatistă a lucrătorilor datează din secolul al XIX-lea. O lege din 1791, Legea Chapelier, interzicea asociaţiile muncitorilor, inclusiv cooperativele şi sindicatele. Totuşi, în perioadele revoluţionare ale Franţei, de pildă în 1848 şi sub Comuna din 1871, multe cooperative ale lucrătorilor s-au format clandestin. Până în 1878, statul a atacat SCOP-urile. Dacă erau descoperite, erau distruse de poliţie. În 1878, Legea Chapelier a fost abrogată, s-a pus capăt atacurilor şi a început chiar să se acorde sprijin. De la începutul secolului XX, mecanismele de autofinanţare ale cooperativelor au fost iniţiate prin Banca Cooperativelor (Banque des Coopératives) şi acordarea de credite de către stat; o procedură de împrumut pe termen mediu care din 1938 a devenit Creditul Cooperatist (Le Crédit Cooperatif).
De când au apărut, SCOP-urile s-au tot înmulţit. În 1885 erau 40, în 1914 erau 120, în 1928 erau 280, în 1939 erau 480, iar în 1980 erau 736. Dezvoltarea mişcării cooperatiste a lucrătorilor nu a fost uniformă; au fost perioade de creştere rapidă (de exemplu, în timpul crizei economice din 1905-1910; al celei din anii ’30 şi în perioada de reconstrucţie de după al Doilea Război Mondial), combinate cu alte perioade de stagnare.
Privind spre timpurile recente, între 1994 şi 2009, constatăm o creştere 40,1% a numărului SCOP-urilor, de la 1392 la 1950, şi cu 41,8% a numărului locurilor de muncă, de la 28.691 la 40.685. În 2008 şi 2009, criza economică a lovit şi SCOP-urile, dar au avut puterea să se stabilizeze.
Din 2007, aproximativ 200 de noi SCOP-uri au apărut în fiecare an, fie pornind de la zero, fie prin transformarea formei de proprietate, faţă de 120-150 pe an în anii anteriori. Aceste SCOP-uri nou înfiinţate sau rezultate prin transformare au generat în medie 1500 de locuri de muncă pe an din 2007.
Din 2000, industria prelucrătoare din Franţa a pierdut o jumătate de milion de locuri de muncă. Sunt frecvente anunţurile de închidere sau restructurare a întreprinderilor prelucrătoare în Franţa. Şi totuşi, în acest context de dezindustrializare care a început cu mult înaintea prezentei crize, cu vreo 20 de ani în urmă, SCOP-urile au avut puterea să reziste şi continuă să funcţioneze.
Prezente în toate sectoarele, SCOP-urile cresc în ramura manufacturii cu peste 400 de noi întreprinderi mici şi mijlocii (IMM), urmând o tendinţă pozitivă în acest sector extrem de disputat. În decada 1997-2007, înaintea crizei financiare şi economice, toţi indicatorii demografici şi economici în sectorul manufacturier au fost superiori restului sectorului: o creştere cu 6% a numărului companiilor, o sporire cu 11% a numărului locurilor de muncă (faţă de o pierdere de 10% pe ansamblul sectorului), o creştere de 68% a vânzărilor şi o creştere a veniturilor nete de 300%. Din 2008 şi izbucnirea crizei economice, SCOP-urile din manufactură, asemenea tuturor IMM-urilor, au fost puternic lovite de scăderea comenzilor, de războiul preţurilor şi de fluctuaţia preţului materiilor prime. În timp ce închiderile de întreprinderi au crescut cu 24% pe ansamblul celor doi ani de criză, 2008 şi 2009, comparativ cu anii 2006 şi 2007 cumulaţi, în cazul SCOP-urilor rata închiderilor a rămas stabilă în aceeaşi perioadă. SCOP-urile, inclusiv cele din industrie, dau dovada capacităţii lor de rezistenţă.

c. Cadrul legislativ şi politic
Capitalul este deschis către partenerii externi, dar cu limitări: aceştia nu pot depăşi 49% din capital şi au o pondere de maximum 35% din voturi.
Patrick Lenancker, preşedintele CG-SCOP (Federaţia naţională), consideră că unul dintre motivele pentru care SCOP-urile s-au bucurat de succes este faptul că au un capital stabil substanţial. Cel puţin 15% din beneficii trebuie să fie plasat în rezerve (în practică, se ajunge la 40-45%) cu avantajul că rezervele rămân permanent în posesia cooperativei, asigurând stabilitatea financiară pe termen lung.
Marcel Arteau, pe atunci director executiv al Quebec Worker Co-operative Federation (FQCT), scria: „După o lungă dezbatere, legea franceză a păstrat principiul rezervei indivizibile din următoarele motive: împiedică preluarea SCOP-urilor de către persoane dinafară; asigură independenţa cooperativelor; asigură sustenabilitatea întreprinderii pe termen lung; face posibilă trecerea cooperativei către generaţiile viitoare“. Surplusurile sunt alocate după cum urmează: minimum 15% către rezervă, minimum 25% către salariaţi (inclusiv membrii), iar ceea ce rămâne membrilor. Suma acordată membrilor-proprietari trebuie să fie mai mică decât cea acordată tuturor salariaţilor. Să notăm că în 1992 amendamente aduse legii franceze a cooperaţiei au permis ca alte tipuri de cooperative să înceteze să mai aibă o rezervă indivizibilă obligatorie. SCOP-urile însă au insistat pe menţinerea rezervelor indivizibile.
Cooperativele lucrătorilor se bucură de facilităţi fiscale din partea guvernului francez. SCOP-urile nu trebuie să plătească taxa profesională, care este între 1,5% şi 2,5% din venituri. Veniturile provenite din participarea la beneficii a lucrătorilor sunt scutite de impozitul pe venit.

d. Capitalizarea
Mişcarea SCOP a reuşit să-şi creeze mecanisme de finanţare şi de acordare de asistenţă tehnică. Una dintre cerinţele pentru recunoaşterea oficială a statutului de SCOP este ca societate să finanţeze mişcarea cooperatistă a lucrătorilor. Cotizaţiile membrilor, de 42% din beneficii, sunt distribuite între federaţii şi instrumente financiare, dintre care multe au fost create în parteneriat cu alţi actori ai economiei sociale (cum ar fi Institutul de Dezvoltare a Economiei Sociale – IDES, Creditul Cooperatist).
SOCODEN (Société coopérative de développement et d’entraide, instituţie financiară administrată de SCOP-uri din 1965) oferă împrumuturi echitabile şi finanţare pentru nevoile de capital de lucru. Accentul se pune pe noile SCOP-uri şi pe cele aflate în criză. Serviciile includ: consiliere, garanţii şi subvenţionarea dobânzilor la împrumuturile personale menite a spori capitalul unui SCOP. În medie, 150 de SCOP-uri pe an primesc finanţare prin SOCODEN, sumele totale anuale cifrându-se la 5,5 milioane de euro.
Mai sunt şi alte căi de finanţare pentru SCOP-uri, bazate în primul rând pe cele 42 de procente vărsate din beneficii. SOFISCOP oferă o garantare a împrumuturilor astfel încât membrii nu trebuie să-şi gajeze veniturile personale. SPOT este o societate de capital de risc care oferă capital SCOP-urilor. IDES investeşte de asemenea în SCOP-uri cu titluri de participare, care beneficiază de o remunerare prioritară a capitalului investit. În primii 25 de ani de funcţionare, grupul IDES a investit 100 de milioane de euro în 545 de întreprinderi, dintre care 70% au fost SCOP-uri.
(Traducere de Alexandru Ciolan)

Un comentariu:

Vaticanul si Inchizitia Mileniului III spunea...

Istorie, conspiratii, probleme contemporane si multe altele, toate adunate intr-o aparitie editoriala de exceptie: www.insidevatican.blogspot.com