Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altminterea burdufurile crapă: vinul se varsă şi burdufurile se strică; ci pun vin nou în burdufuri noi şi amândouă se păstrează împreună. (Matei 9 :16-17)

joi, 25 februarie 2010

Aşezări

de Alin Voicu


Locurile de muncă nu sunt un dar primit de sus, de la marile birocraţii din fruntea cooperativelor şi guvernelor. Ele sunt un dar pe care ni-l facem noi înşine pentru că ne purtăm de grijă unii altora şi pentru că ne pasă de cei de lângă noi. – John Médaille

Relocalizarea economiei, aşezarea ei acolo unde locuiesc şi muncesc oamenii, este un al doilea pilon al paradigmei distributiste, aşa cum este prezentată în volumul A treia forţă. Economia libertăţii: Renaşterea României profunde. Ideea este legată, aşa cum scrie Phillip Blond1, de întărirea economiei pe plan local (sat, oraş, judeţ, ţară) în aşa fel încât afacerile mici şi mijlocii să prospere. Obiectivul este închegarea de pieţe şi dezvoltarea de relaţii între aceste organizaţii care să ofere suport atât vieţii economice cât şi celei social-politice importante din zona respectivă.

Una din formele de organizare a afacerilor încurajate în mod deosebit de distributism în acest scop este forma cooperatistă/mutuală. Termenul poate trezi reacţii negative în România, noţiunea de cooperaţie sau cooperativă având aici conotaţii de comunism sau socialism. Economiile acestor sisteme încearcă, într-adevăr, să rezolve problema distribuţiei valorii/bogăţiei create în societate, dar preţul este enorm: libertatea oamenilor, forţaţi să se cooperativizeze, iar dacă nu vor, întemniţaţi sau deportaţi. Distributismul nu are nimic de-a face cu aceasta.

Cooperaţiile se înscriu pe linia distributistă deoarece constituie o formă de organizare voluntară, proprietatea fiind a angajaţilor şi adeseori exclusiv spre folosul local. În acest fel membrii acestor asociaţii pot obţine resurse sau rezultate pe care nu le pot atinge independent şi, în acelaşi timp, pot participa efectiv la controlul organizaţiei şi la deciziile privind capitalul/finanţele (ca angajaţi/membri).

Două trăsături esenţiale pentru această formă de organizare sunt faptul că membrii (angajaţi sau mici afaceri) sunt de asemenea proprietari şi operatori şi că guvernarea ei este bazată pe principiul un om-un vot2. Efectul imediat al acestei disocieri între aspectul economic şi cel de control este o distribuţie mai justă a beneficiilor derivate din activitatea organizaţiei între membri. Aplanarea conflictelor „de piaţă” şi de muncă prin difuzia egală a dreptului de proprietate are o contribuţie importantă şi la reducerea implicării statului/guvernului în treburile organizaţiei, un beneficiu ilustrat foarte bine de relaţia distantă a statului spaniol cu cooperativele Mondragón.

Din punctul de vedere al morfologiei economice, o noţiune pe care economistul Ivan Emelianoff o considera a fi fost dezvoltată iniţial de Jean-Baptiste Say, cooperativa se defineşte ca un agregat de unităţi economice3. Se diferenţiază esenţial de alte forme de organizare (de ex., corporaţii/societăţi pe acţiuni, parteneriate etc.) prin faptul ca agregatul foloseşte ca loc de conlucrare al funcţiilor unităţilor componente (membri) care nu fuzionează şi nici nu se aliniază în mod necesar din punct de vedere al activităţilor specifice ale fiecăruia. Se diferenţiază de asemenea tranşant de conceptul de întreprindere4 prin absenţa capitalului de risc şi a proprietăţii fracţionare şi anonime sub formă de acţiuni.

Pe de o parte, cooperativele sunt utile unităţilor economice mici (familie, gospodărie) sau mari care nu au nevoie de mari capitaluri5 (sau deloc) pentru a-şi conduce afacerile dar necesită resurse care le depăşesc capacităţile6. Un exemplu celebru aici (şi fără îndoială un nume familiar în România) este F. Raiffeisen. Impresionat de suferinţele ţăranilor aflaţi la mâna cămătarilor, Raiffeisen a fondat prima bancă rurală fără capital social din Austria (Darlehnkasse) în 1864. Atât numele cât şi ideea cooperativelor bancare au fost mai târziu adoptate de actuala Raiffeisen Zentralbank (RZB)7. Asociaţii de marketing precum California Fruit Growers’ Exchange (astăzi, Sunkist Growes), care cu cei peste 6.000 de membri din California şi Arizona reprezintă cea mai mare cooperativă de comerţ cu fructe şi vegetale din lume şi a zecea ca mărime în SUA, face de asemenea parte din această categorie.

Pe de altă parte, cooperativele sunt utile în cazul unor unităţi economice cu nevoi mai ample, care necesită echipament, facilităţi de stocare, ambalare, transport, desfacere etc. (cooperative de tipul Rochdale). Acestea, deşi similare structural societăţilor pe acţiuni, detronează capitalul social al întreprinzătorilor de pe poziţia supremă pe care ar ocupa-o într-o societate cu capital social pe una de egalitate cu angajaţii ei. Aceasta se asigură prin limitarea dividendelor, a numărului maxim de acţiuni ce pot fi deţinute de un singur membru şi prin implementarea mecanismului de control un om-un vot8. Pe lângă faimoasa Rochdale Society of Equitable Pioneers din Marea Britanie, care constituie un ideal studiu de caz, din această categorie face parte, de exemplu, Recreational Equipment Inc. (REI), cooperativa de consum din Seattle, cu vânzări de echipament de camping şi alpinism de peste 1,43 miliarde de dolari pe an. Acesta din urmă este proprietatea membrilor, care primesc anual dividende de 10% din vânzările anuale ale REI.

Relocalizarea pieţelor poate avea loc deci în mod fizic, prin întărirea zonelor în care se află asociaţiile cooperatiste. Efectul unei organizaţii bazate pe cooperaţie este însă mai larg. Datorită intereselor comune ale membrilor, se creează o oarecare omogenizare, fie că este vorba de angajaţi/proprietari sau de mici proprietari de ferme, întreprinderi etc., angajate în forma de organizare cooperatistă. Este de aceea de aşteptat ca înseşi comunităţile locale să fie întărite. Ideea distributismului este nu de a schimba omul, de a-i impune norme standard de comportament personal sau în afaceri sau de a-l „transforma“, „profesionaliza“ sau instituţionaliza, ci dimpotrivă, de a-i crea condiţiile propice de dezvoltare economică angajată în construirea suprastructurilor sociale folositoare lui, alor săi şi comunităţii locale.

Note:
1Phillip Blond, The Civic State, http://www.demos.co.uk/files/File/Phillip_Blond_-_The_Civic_State.pdf.
2Vezi, de exemplu, Cooperaţive Grocer, http://www.cooperativegrocer.coop/cg_coops.html.
3Ivan V. Emelianoff, The Theory of Cooperaţion, Washington, DC: 1948, republicată la University of California, Center for Cooperatives, 1998. Aceast volum al economistului rus Ivan Emelianoff (1880-1945) poate figura ca manual de metodă de analiză economică în orice universitate. Emelianoff a avut ocazia de a studia pe viu cooperativele din Rusia între 1917-1919 pentru Narodny Bank din Moscova (38.000 de cooperative) şi de a folosi concluziile la universitatile Columbia şi Rutgers şi la Departmentul pentru Recensământului al SUA după emigrarea sa în 1927.
4Înţelese ca organizaţii în care capitalul este supus de către întreprinzător/antreprenor riscului în procesul de achiziţionare de materii prime (inputs), de exemplu, anticipind vânzarea produsului finit la un preţ care să genereze venit rezidual (câştig sau pierdere).
5În legătură cu originea conceptului de „capital“: „The very concept of capital is derived from this way of looking at things; one can say that capital, as a category, did not exist before double-entry bookkeeping. Capital can be defined as that amount of wealth which is used in making profits and which enters into the accounts“, Werner Sombart, Medieval and Modern Commercial Enterprise.
6„A small acquirer, such as a peasant, does not make any calculation on his capital; his own labor and that of the members of his family play such an important role to him, that he does not consider the means of production employed in his economy as capital; he is interested only in calculation of his profits and losses and not in his balance sheet. All the large acquisitive economies, on the contrary, set out from a definite capital and its potential accruement: they [only] are enterprises“, R. Liefmann, Die Unternehmungsformen, 1923, p. 5-6, citat în Emileanoff, p. 45.
7„Raiffeisen Zentralbank Österreich (RZB), established in 1927, is the central institution of the cooperative banking group. The owners of the Zentralbank are 8 regional banks (named Raiffeisenlandesbank), which in turn are owned by some 550 local Raiffeisenbanks. It is the third largest banking group in the country.“ (Wikipedia).
8Emelinanoff, p. 62.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Foarte bun articol. Plin de informatii istorice foarte interesante.

Anonim spunea...

Exceptional si ca solutii !
Eugen Badauta