Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altminterea burdufurile crapă: vinul se varsă şi burdufurile se strică; ci pun vin nou în burdufuri noi şi amândouă se păstrează împreună. (Matei 9 :16-17)

vineri, 15 octombrie 2010

Călin Georgescu sau ieşirea din Matrix

de Ovidiu Hurduzeu

Zilele acestea asistăm la sfârşitul unei epoci. Degringolanda clasei politice, disoluţia autorităţii statului, revolta populaţiei umilite şi înfometate marchează prăbuşirea pseudodemocraţiei postdecembriste.
S-au spulberat iluziile prosperităţii importate, create de modelele de dezvoltare neocolonială, până mai ieri sacre şi obligatorii. Ţara nu este numai în prag de faliment economic. În ceea ce priveşte demnitatea noastră naţională, am ajuns pe treapta cea mai de jos pe care o poate atinge o naţiune care se consideră suverană. De pildă, România şi-a abandonat poziţiile economice nu numai prin transferuri de proprietate de la stat către multinaţionale şi către oligarhii locali, dar şi prin transferuri de proprietate de la statul român către alte state (Romtelecom către OTE – companie grecească de stat, Distrigaz Sud către Gaz de France – companie franceză de stat etc. etc.) Aceste jafuri au fost legitimate de un întreg aparat academic şi propagandistic. Chiar în aceste zile, Universitatea din Iaşi a anunţat că-i va acorda titlul de Doctor Honoris Causa unui economist libertarian din Spania care propavăduieşte disoluţia statelor naţionale şi înlocuirea lor cu pseudostate aflate în proprietatea privata a unor oligarhi. La rândul lor, săptămâna trecuta, câteva multinaţionale din România au lansat cu turle şi trâmbiţe „un plan de dezvoltare“ a României în 12 puncte. Practic, vor desfiinţarea ţării noastre ca entitate economică independentă. Nici cele mai îngenunchiate ţări din Africa nu au permis asemenea blasfemii la adresa demnităţii lor naţionale.
Principala vinovată pentru actuala situaţie este, fără doar şi poate, clasa politică. Din păcate, de la opincă la vlădică, toată lumea nu vede, nu concepe şi nu visează decât „soluţii politice“. De fapt, „soluţii politicianiste“. Politicianismul a modelat universul mental, nu numai al aşa-ziselor elite, dar şi al omului de rând. A creat o pseudo-realitate în care orice fleacuri devin „probleme serioase“ şi orice nulitate, o „personalitate“. Mai nimic în „România profundă“, România oamenilor reali cu probleme reale, nu-şi poate găsi rezolvare datorită ecranului ce se ridică între cetăţean şi realitatea pe care o trăieşte. Este vorba de o construcţie artificială (politică) ce se oferă pe sine ca soluţie generală şi funcţionează cu scopul de a eluda situaţiile şi rezolvările concrete. Trăim în plin marxism fără marxism; totul este mistificat prin politizarea problemelor şi valorilor.
Ce înseamnă, de fapt, politizarea unei probleme reale? În primul rând, „descărnarea“ ei de conţinut. Odată intrată în centrifuga politicianistă, problema reală îşi pierde realitatea, profunzimea şi încărcătura umană. Nu ne mai trimite la o situaţie concretă, tragică de multe ori, care îşi cere o rezolvare imediată, ci la un „discurs despre…“, o „naraţiune“. În România, tot ceea ce este politizat primeşte şi o dimensiune mitică – spun „mitică“ întrucât politicianismul, precum mitul, explică totdeauna o situaţie sau o condiţie printr-o poveste, în acest caz, o poveste oferită de mass media şi de oamenii politici. Fără acest aspect mitologizant al politicianismului românesc, cum am putea explica fascinaţia exercitată asupra populaţiei de către personaje şi probleme care nu ar însemna nimic în afara pseudo-realităţii politicianiste?
Vine însă vremea când miturile se sfarmă. O vreme în care ordinea politică, pentru a se salva din ghearele politicianismului şi a iluziilor sale, pentru a deveni din nou legitimă, este obligată să discute în alţi termeni decât cei politici. Asta nu înseamnă sfârşitul democraţiei în România, ci doar începutul ei.
Un guvern de tehnocraţi care ar destrăma iluziile pseudo-realităţii create de politicianism ar repune politica într-o matcă democratică. Ar face-o smerită şi la locul ei. Politicianismul nu poate acţiona decât prin violenţă, dezbinare, constrângere spirituală, ideologică şi fizică. Nu urmăreşte decât Puterea brută. Or, exercitarea puterii brute este incompatibilă cu statul democratic modern care, pentru a funcţiona corect, are nevoie de solidaritate socială, de o „big society“ (în sensul atribuit de conservatorii britanici acestei sintagme), nicidecum de o adunătură de clanuri orligarhice.
Dacă scriu din nou despre Călin Georgescu şi nevoia unui guvern de tehnocraţi o fac din dorinţa de a atrage atenţia cititorului grăbit asupra schimbării de paradigmă care se desfăşoară sub ochii noştri. Un guvern de tehnocraţi condus de Călin Georgescu nu ar fi doar o soluţie de avarie, cum au fost guvernele conduse de Isărescu şi Stolojan. Ar însemna plasarea României pe o altă traiectorie de dezvoltare. Pur şi simplu, am ieşi din Matrix – un Matrix satanic al politicii neghioabe, al ingineriilor sociale şi economice, al denaţionalizării, incompetenţei şi corupţiei.
În ultimul sau interviu din „Adevărul“, Călin Georgescu lansează idei de-a dreptul incandescente. Care politician român a avut curajul sa declare că actuala criză „este o greşeală de sistem“ iar „sistemul a fost construit greşit şi trebuie refăcut“? Ni s-a împuiat capul cu ideea că în capitalism doar banul, care nu are miros, contează; Călin Georgescu pune la baza capitalismului munca şi competenţa. Ce personalitate politică din România a ridicat în mod serios problema mediului? Călin Georgescu îşi doreşte ca ţara noastră să devină un „tigru verde“ (în alt interviu, publicat în revista AS, s-a pronunţat în mod hotărât împotriva „afacerii Roşia Montană“). Este reconfortant şi încurajator să vezi, în sfârşit, un bărbat care enumeră în mod clar priorităţile ţării: asigurarea hranei, a apei potabile, a energiei şi protecţia mediului.
Dar poate cel mai important lucru pentru România, în eventualitatea în care Călin Georgescu ar deveni prim-ministru, este accentul pe care l-ar pune, fără echivoc, pe apărarea interesului naţional, promovarea binelui comun şi a unei economii civice bazate pe un model românesc care să îmbine principiile dezvoltării durabile cu răspândirea largă a proprietăţii productive. Politicienii de toate culorile nu văd redresarea României decât printr-un alt val de privatizări, atragerea de noi fonduri speculative şi „investitori strategici“ – altfel spus, prin colonizarea completă a României; Călin Georgescu vede revigorarea României „prin oamenii ei“ şi prin investiţia masivă în tineri şi în sistemul educaţional.
Nu ştiu dacă expertul Călin Georgescu va ajunge primul ministru al României. Sau dacă, odată ajuns în fruntea unui guvern de tehnocraţi, va putea să duca la bun sfârşit ceea ce şi-a propus. Indiferent de cursul evenimentelor politice, zarurile schimbărilor radicale au fost aruncate. Un perete al Matrixului a fost dărâmat. Paradigma s-a schimbat, harta viitorului este conturată.
Depinde de noi daca vom pune umărul să construim „modelul românesc“ de la firul ierbii, printr-o amplă mobilizare şi solidaritate populară, sau aşteptăm în continuare ordine „de sus“.

10 comentarii:

Anonim spunea...

Domnul Georgescu afirma ca „sistemul a fost construit greşit şi trebuie refăcut“. Domnia sa explica cum trebuie refacut sistemul? Doar prin construirea unei economii civice bazate pe "modelul romanesc"? Curajul sau de a afirma asta nu il transforma automat si in detinatorul adevarului. Sistemul este construit de oameni si pentru a il reface trebuie ca oamenii sa se schimbe. Daca oamenii se vor curata launtric si se vor innoi prin pocainta, atunci sistemul se va reconstrui de la sine.
Munca si competenta nu sunt niste atribute a omului capitalist ci a omului care stie ca trebuie sa munceasca si stunci cand stapanul sau nu e cu ochii pe el. Sau mai bine spus stiind ca Stapanul e tot timpul cu ochii pe el. Ce facem cu fratii nostri care nu sunt competenti? Ii condamnam la restructurare?
Domnul Georgescu are doar un altfel de discurs politic corect("asigurarea hranei, a apei potabile, a energiei şi protecţia mediului"), cu un pas inaintea vremurilor ce va sa vina. Un discurs voit mesianic a unui om ce sta sub veacul acesta.

Mircea Puscasu spunea...

Domnul Calin Georgescu este mason de rang mare , este Secretarul General al Asociaţiei Române pentru Clubul de la Roma.
Acest fapt este ceva public, verficabil la sectiunea Staff a siteului
http://www.clubofrome.ro/arcor/aboutus.php

Ovidiu Hurduzeu spunea...

Calin Georgescu este si Secretarul General al Asociatiei Romane pentru Clubul de la Roma, informatie publica. Este corect ce spuneti. Puteti sa indicati o sursa credibila care sa confirme cealalta informatie? Mi-ar fi placut sa comentati solutiile lui Calin Georgescu despre scoaterea Romaniei din prapastie. Vreau sa fiu foarte clar. Voi sustine orice persoana care lupta pentru binele Romaniei si sustine 1) economia civica a carei componenta importanta este personalismul crestin 2) distributismul 3) interesul national. Suntem crestini si ar trebui sa apreciem pe fiecare om ca PERSOANA, dupa faptele si spusele lui si sa nu-l judecam dupa functia sa intr-o institutie, oricare ar fi acea institutie.

Mircea Puscasu spunea...

Clubul de la Roma este o organizatie oculta. Initiatorii si doctrinarii ei au fost si sunt luciferieni, satanisti declarati. Ordinul Illuminati este originea Clubului, in spatele sau stau "Comitetul celor 300", "Black Nobility" si clanul Rockefeller. Are conexiuni cu Trilaterala si cu CFR.
Din obiectivele Clubului:
- centralizarea puterii globale, guvernarea unica mondiala, realizarea unei constiinte globale, a unei comunitati globale, globalizarea religioasa si culturala
- realizarea de regiuni administrative fluide, flexibile (aici cred ca e implicat local dl.C.Georgescu), unitati locale de implementare a planului de ansamblu
- destabilizarea sociala, economica si financiara a lumii, precum si oferirea de solutii "salvatoare" ce aservesc beneficiarii, catre "salvatori"
- reducerea populatiei prin programul de "asanare rasiala"(Rassensanieraufsprogramm)
- depopularea marilor orase
- Daniell Bell si daniel Yankelovich (absolventi ai Tavistock Institute, fanatici sustinatori ai Clubului de la Roma) s-au implicat in popularizarea unor chestii precum Church of Satan, consumul de droguri, sexualitate exacerbata, tolerarea pana la apologie a homosexulaitatii
Daca asta are in spate C.G., chiar daca nu ar sti (ma indoiesc) tot nu as vrea ca el sa "salveze" Romania. (Exista un proverb pe care il reproduc aproximativ: "Ceea ce esti striga la mine prea tare pentru ca sa mai aud cele ce le vorbesti!")
Voi reveni cu date lamuritoare.
Pana atunci:
http://saccsiv.wordpress.com/2010/12/15/articolul-zilei-15-12-2010-ordinul-iluminatilor-%E2%80%93-problema-evreiasca-%E2%80%93-parintele-victor-moise-completari-necesare/

Ovidiu Hurduzeu spunea...

Nu inteleg ce legatura are Daniell Bell si Daniel Yankelovich cu Calin Georgescu si articolul meu. Nu ati facut nici un comentariu la adresa ideilor lui Calin Georgescu. Articolul meu discuta concret ceea ce a declarat CG. Ii faceti proces de intentie acestui om fara sa aducetii nici un fel de dovada impotriva lui. Enumerati niste obiective prezumtive ale Clubului de la Roma ca si cand acestea ar fi obiectivele lui CG! De pilda, CG este unul dintre putinii care se pronunta in mod hotarat si public PENTRU cresterea natalitatii in Romania si considera scaderea demografica un dezastru. Il acuzati fara nici un fel de dovada, pe baza de "eu cred" - ca este implicat in "realizarea de regiuni administrative fluide". In schimb, ii treceti sub tacere absolut toate ideile meritorii pe care eu le-am subliniat in articol (inclusiv faptul ca se pronunta impotriva jafului globalist de la Rosia Montana). Daca vreti sa discutam despre Clubul de la Roma, acesta este un ALT SUBIECT si sunt dispus si chiar bucuros s-o fac, De mai mult de zece ani studiez organizatiile globaliste si o fac citind documente in biblioteca de la Stanford si nu preluaind date de pe Wiki. Trebuie insa sa-mi dovediti ca si dumneavoastra ATI CITIT lucrarile, luarile de pozitie ale membrilor acestor organizatii, ca intelegeti cum functioneaza astfel de organizatii, relatiile dintre ele etc. Este nevoie SA STUDIATI acest subiect daca vreti sa avem in continuare un dialog.

Ovidiu Hurduzeu spunea...

"Dacă scriu din nou despre Călin Georgescu şi nevoia unui guvern de tehnocraţi o fac din dorinţa de a atrage atenţia cititorului grăbit asupra schimbării de paradigmă care se desfăşoară sub ochii noştri."

Cred ca problema Romaniei la ora actuala este sa gaseasca un alt model de dezvoltare economica si sociala. Aceasta inseamna "schimbare de paradigma". Singurul care promite implementarea unei "schimbari de paradigma", deocamdata in vorbe este CG cu guvernul sau de tehnocrati. Daca CG sau o alta persoana ajunge la putere si nu schimba paradigma, nu aplica "economia civica" si distributismul, "cocheteaza" in continuare cu neoliberalismul si capitalismul salbatic, nu imbunatateste soarta romanilor, este clar ca acea persoana nu ma mai intereseaza. Voi fi primul care ii voi arata lipsurile. Pana la proba contrarie, voi continua insa sa sustin acele "modele de tara" care mi se par valabile.

smyleytza spunea...

Pot spune ca am avut privilegiul si onoarea sa fiu studenta la cursul domnului CG si ma mandresc cu faptul ca mi-a fost profesor coordonator la lucrarea de licenta.Acest domn merita tot respectul nostru pentru ceea ce este si pentru ceea ce incearca sa faca pentru noi si pentru acest popor, numai ca este foarte greu.Este foarte greu sa incerci sa reformezi educational aceasta tara, mai ales cand esti singur si nu beneficiezi de sprijin din partea populatiei.O tara in care accentul se pune numai pe putere, scandal si coruptie.O tara in care educatia si profesionalismul nu sunt prioritatile guvernarii.Cum putem razbi daca tineretul nu este educat de cei mai competenti?Cum putem razbi daca profesorii nu dau dovada de profesionalism la cote maxime?Si mai ales cum putem razbi daca in mintea fiecarui cetatean din aceasta tara, nu regasim cuvantul ATITUDINE?Fiecare dintre noi trebuie sa ia atitudine, pentru ca o facem pentru noi,pentru bunastarea si prosperitatea noastra nationala.Cu aportul fiecaruia putem reusi in tot ceea ce ne propunem ca stat, dar pentru asta fiecare trebuie SA IA ATITUDINE!Aceasta este cuvantul cheie care ar trebui sa ne insoteasca zilnic....ATITUDINE

Nomi spunea...

Cam tarziu...

E plina lumea de salvatori ce aveau ei insisi nevoie de salvare. Istoria nda de promisiuni.

Dupa experienta ultimilor 75 de ani macar atata experienta am capatat si anume sa privim pe sub sprinceana pe cel ce ne promite ca de maine ne va fi mai bine. Nu ca nu s-ar putea, ci pentru ca cel care isi asuma rolul de a-i organiza pe romani spre fericire, pardon, spre apa potabila si mancare, trebuie sa fie nitelush nebun de bun 

Ati afirmat: “Este reconfortant şi încurajator să vezi, în sfârşit, un bărbat care enumeră în mod clar priorităţile ţării: asigurarea hranei, a apei potabile, a energiei şi protecţia mediului.”
Aceste prioritati, iertati-ma, sunt demne de Animal Planet. Societatea e torturata de coruptie, de minciuna, de invidie, de lacomie, de libertinaj, de lipsa reperelor solide. Sa rezolvam toate acestea si vom avea o paine buna pe masa si un mediu curat, si apa potabila si toate cele. Altfel nu ne putem bucura de tara asta frumoasa in care inca traim ca niste prizonieri.

Pana la urma, ar fi ideal ca dl. Calin Georgescu sa se limiteze strict la chestiuni ce tin de taskurile Cezarului. Dar cine ne garanteaza ca va fi asa? Istoria ne-a invatat ca puterea corupe.

Sustineti idea dlui. Calin Georgescu de refacere a Sistemului gresit construit. De inlocuire a acestuia cu alt Sistem, de tehnocrati, ca si cum raul tine de Sistem si nu de oamenii care compun Sistemul. Ca si cum un Sistem technocratic garanteaza by default asezarea societatii in matca fireasca (e de discutat si care e matca fireasca a unui popor).
Cu ce va vreme in urma parca erati impotriva terorismului technocratic!?
E de bun simt ca nu politicianismul in sine urmareste puterea bruta, ci omul corupt care, fiind stricat, practica politicianismul. Acesta poate popula orice sistem politic sau orice forma de guvernare, inclusiv pe cel technocratic, dupa cum ne-o demonstreaza istoria. Raul vine in mod fundamental din departarea omului de Dumnezeu, nu din aplicarea gresita a unui sistem politic, care e doar o consecinta a acestei indepartari. Repet, tentatiile puterii sunt valabile in egala masura liberalilor, democratilor sau tehnocratilor. Nu vad ce echipa lui Calin Georgescu ar fi scutita de derapajele puterii.
Ce garanteaza ca guvernul de tehnocrati – condus de Calin Georgescu este inradacinat in ortodoxie si nationalism (in sensul curat, crestin)? Oare nu ne imbatam cu apa rece apeland la acesti tehnocrati mesianici , inlocuind de fapt un rau stiut cu altul nestiut?

Nomi spunea...

Ati afirmat cu superioritate ca studiati despre organizatiile globaliste in biblioteca de la Stanford , nu ca altii care citesc texte de pe Wiki. Bazandu-ma pe cultura si discernamantul dumneavoastra, precum si pe buna credinta pe care ati dovedit-o pana acum, gasiti justificata retinerea multor romani (si nu numai) fata de organizatii precum Clubul de la Roma, Bilderberg, CFR si Trilaterala, pe care acesti cititori de Wiki le considera anticrestine (antiortodoxe, ecumeniste) si antinationaliste? Va rog sa justificati pe cat se poate raspunsul.
Mai multi duhovnici de pe la noi care n-au citit despre noua ordine mondiala la Stanford si care n-au intrat nici macar pe Wiki, dar care au trait multi ani la un altfel de Stanford, ceva mai rece, mai intunecat, mai aspru… au afirmat despre organzatiile globaliste ca sunt conduse de masoni, de stanisti si ca scopurile lor, oricat de ingenioase, nu sunt placute lui Dumnezeu. Oare si acestia se inseala?

Cat despre Stanford vs Wiki, fara nici o aluzie, unii citesc mult si totusi nu vad esentialul. Altii citesc putin si se prind repede. Chiar marele erudit Cioran spunea ca lectura nu-ti garanteaza intelepciunea. Altfel la noi ar trebui sa guverneze Academia Romana.Se pare ca discernamantul nu e direct proportional cu numarul volumelor citite, ci mai curand cu exersarea mintii si a sufletului in practicarea voii lui Dumnezeu. Deci, repet, fara nici un fel de aluzie, cand combateti anti-globalismul sau conspirationismul, nu incercati sa invocati ca argument biblioteca de la care imprumutati cartile.

Sustineti repunerea Romaniei in matca democratica, pe care dupa ’89 am inceput s-o idolatrizam halucinant. Dar oare matca noastra e democratia? Parerea mea este ca matca la care va referiti este partea tare prin care romanii au dainuit in istorie, coagulata in traditia sa politica; matca romanilor este acea albie prin care romanii au curs in istorie pastrandu-si identitatea in fata nenumaratelor incercari. Concret, pana la invazia sovietica romanii n-au avut democratie, ci au avut voievozi si mai apoi regi. Democratia republicana , instaurata in ’89 e o forma de amnezie colectiva.

Nu ati comentat sesizarea dlui. Mircea Puscasu, respectiv faptul ca dl. Calin Georgescu apartine filialei romane a Clubului de la Roma, organizatie promotoare a NWO, al carei motto este “Gandeste global, actioneaza local”. Eu cred ca apartenenta la un grup a carui ideologie are destule aspecte mai putin onorabile dpdv crestin poate trezi macar suspiciuni. Cum se impaca ideologia globalista a Clubului cu misiunea dlui. Georgescu de pastrare si promovare a valorilor nationale romanesti?

Ovidiu Hurduzeu spunea...

Nu va mai raspund fiindca oricum voi legionarii le stiti pe toate, il aveti pe Duhul Sfant in voi. Calin Georgescu este o persoana publica, puteti sa-l contactati direct si sa va lamuriti. Eu nu sunt purtatorul lui de cuvant. Am spus ceea ce am avut de spus si nu mai am nimic de adaugat.