Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altminterea burdufurile crapă: vinul se varsă şi burdufurile se strică; ci pun vin nou în burdufuri noi şi amândouă se păstrează împreună. (Matei 9 :16-17)

joi, 8 aprilie 2010

Neointelighenţia zootehnică liberală

În numărul 3 / 2010 (martie), publicaţia ieşeană „Timpul“ consacră trei sferturi din pagina 7 unui material, semnat de Bogdan C. Enache, tânăr politolog apreciat de Vladimir Tismăneanu, dedicat volumelor „A Treia Forţă: România profundă" şi „A Treia Forţă: Economia libertăţii. Renaşterea României profunde“.
Reproducem deocamdată materialul, rezervându-ne deliciul comentariului pentru o postare separată. Acum citiţi, de bucurat o să vă bucuraţi mai târziu.

Recitiri
Neoagrarianismul în haine de import

De Bogdan C. Enache
Dacă Valeriu Stoica şi Dragoş-Paul Aligică (Reconstrucţia Dreptei, Humanitas, Bucureşti, 2009) propun o dreaptă românească coagulată în jurul conservatorismului liberal care, începînd cu anii 1960-1970, a devenit majoritar în sînul dreptei americane, atingînd maxima strălucire în epoca Thatcher-Reagan, Ovidiu Hurduzeu şi Mircea Platon (A Treia Forţă: România profundă, Logos, Bucureşti, 2008) schiţează, tot pe baza unor surse de inspiraţie anglo-saxone, o viziune conservatoare perenialistă, comunitariană şi tradiţionalist-agrariană, care reface – după o jumătate de secol în care ameninţarea comunistă a forţat conservatorismul să coabiteze cu liberalismul – legătura cu tradiţia conservatoare europeană, antiliberală şi corporatistă, care a inspirat şi dreapta românească interbelică.
Ca şi stînga din anii 1990 (Tony Blair, Gerhard Schröder, dar şi Bill Clinton), acest conservatorism comunitarian promovat în prezent de Paul Gottfried în SUA sau de Philip Blond în Marea Britanie se descrie ca o „a treia cale“ între liberalism şi socialism, dar rădăcinile sale coboară mult mai adînc în timp. El a apărut la sfîrşitul secolului XIX, cînd conservatorismul aristocratic şi elitist este succedat de un conservatorism agrarian, popular şi populist, iar în multe cazuri naţionalist şi xenofob. În geneza şi evoluţia acestui nou conservatorism european, un rol important l-a avut enciclica Rerum Novarum (1891) a papei Leon al XIII-lea şi enciclicele ulterioare care compun doctrina socială a Bisericii Catolice.
Acestea au dat naştere, în epocă, mişcării creştin-socialiste, o versiune „de dreapta“ a socialismului, careia îi va succede, cu unele reamenajă ri după al Doilea Război Mondial, mişcarea creştin-democrată, o versiune „de dreapta“ a social-democraţiei. Deşi grosul conservatorismului agrarian european a fost caracterizat de o anumită moderaţie funciară, în perioada interbelică acest curent va exercita o influenţă deosebită asupra aşa-numitelor mişcări de extremă-dreaptă (fascism, nazism, legionarism, franchism etc) şi, în multe ţari, a sfîrşit chiar prin a se dizolva în acestea. Mişcările de extremă dreaptă vor prelua multe idei creştin-agrariene şi vor formula pe baza acestora o versiune non-marxistă de totalitarism şi de socialism integral, în care proprietatea privată este totuşi menţinută cu titlu nominal.
La baza conservatorismului agrarian şi a doctrinei sociale a Bisericii catolice stă o critică a liberalismului şi a capitalismului, care înlocuieşte schema marxistă de gîndire şi ateismul materialist asociat acesteia, cu o concepţie moral-teologică asupra problemelor economice şi sociale. Aceasta condamnă individualismul şi societatea industrială apărută odată cu acesta, absenţa solidarităţii între corpurile sociale şi egoismul, exploatarea muncitorilor şi a tăranilor de către capitalişti rapace, şi mai ales de către sistemul financiar-bancar, fînîna tuturor păcatelor. Deşi au mai multe asemănări decît deosebiri, în cadrul agrarianismului pot fi distinse două doctrine economice şi sociale care au făcut carieră în perioada interbelică: cooperatismul şi corporatismul.
Vizunea cooperatistă sau distributistă asupra societăţii a fost articulată de Hilaire Belloc şi de G.K. Chesterson şi se remarcă prin paseism. În concordanţă cu doctrina socială catolică, cooperatismul se prezintă ca o alternativă atît la capitalism, considerat inechitabil şi imoral, cît şi la socialism, considerat autocratic şi invaziv, şi propune – ca şi Proudhon cu o jumătate de secol mai înainte – o redistribuire a proprietăţii în rîndul populaţiei, cu scopul de a crea o societate de mici întreprinderi şi ferme familiale autosuficiente, o societate necoruptă de „mercantilismul“ societăţii industriale. Acest tip de agrarianism a fost reprezentat în România interbelică de Mircea Vulcănescu, dar mai ales de ţărănismul lui Virgil Madgearu şi de poporanismul lui Constantin Stere, cu rezerva că sursa principală de inspiraţia a acestora au fost socialiştii nonmarxişti, în special ruşi, şi nu creştin-socialiştii, ceea ce nu face decît să arate încă o dată cît de înşelătoare pot fi etichetele politice de stînga şi de dreapta. Corporatismul este de asemenea proclamat ca o alternativă atît la liberalism cît şi la socialism, şi a reprezentat în epocă teoria economică oficială a fascismului, după cum reiese din eseul semnat de Benito Mussolini, Doctrina fascismului (1932). Dar, spre deosebire de paseismul cooperatismului, acesta nu se declară cîtuşi de puţin sceptic vizavi de statul modern ca atare, ci îşi propune să transforme statul în mijlocul prin care „anarhia pieţei“ este abolită, reunind proprietarii de companii în asociaţii patronale şi muncitorii în asociaţii sindicatele şi constituind pe baza acestora un sistem modern de bresele sau corporaţii medievale controlate şi reglementate de stat, cu scopul de a dirija şi planifica întreaga activitate economică. În România interbelică, teoreticianul şi promotorul corporatismului era Mihail Manoilescu, un mare admirator şi emul al lui Mussolini, ale cărui cărţi despre corporatism au beneficiat de o circulaţie internaţională şi au constituit o sursă de inspiraţie pentru regimul fascizant „Estado Novo“ din Brazilia.
Conservatorismul propus de Ovidiu Hurduzeu şi Mircea Platon are la bază versiunea cooperatistă de agrarianism. Acesta, deşi este agrementat cu cîteva tuşe legionare, nu îşi ia însă ca sursă de inspiraţie agrarianismul românesc interbelic, ci se revendică de la distributismul lui Hilaire de Belloc şi de la paleoconservatismului lui Paul Gottfried (o reformulare, la rîndul său, a agrarianismului sudist apărut în SUA în anii 1930 ca o exaltare a identităţ ii pierdute de această regiune după Războiul Civil). „A treia forţă“ sau „România profundă“ asupra căreia se opresc cei doi este tocmai lumea rurală autohtonă. Aceasta ar constitui un depozit ancestral de înţelepciune practică, ignorat de elitele post-comuniste, care nu a fost corupt nici de comunism şi nici de capitalismul financiar-bancar internaţional, şi care trebuie resuscitat în momentul de faţă. În opinia lui Ovidiu Hurduzeu şi Mircea Platon, lumea rurală este singura îndreptăţită să reprezinte dreapta pe scena politică românească actuală, iar conservatorismul agrarian este adevărata doctrină politică a dreptei.
Viziunea economică a acestui nou conservatorism agrarian este schiţată într-un volum editat de John Chrysostom Médaille şi Ovidiu Hurduzeu, intitulat în mod înşelător A Treia Forţă: Economia libertăţii: Renaşterea României profunde (Logos, Bucureşti, 2009), şi care conţine mai multe articole, interviuri şi traduceri semnate, printre alţii, de Ovidiu Hurduzeu şi Mircea Platon, de conservatori agrarieni americani (John Médaille, Allan C. Carlson, James Matthew Wilson), de neoproudhonieni (Kevin Carson), de filozofi catolici (Thomas Storck) sau de distribuţionişti (Hilaire Belloc). Cartea debutează cu o demonstraţie a relevanţei distribuţionismului în contextul creat de criza economică declanşată în 2008, care este prezentat ca o alternativă atît la capitalismul laissez-faire cît şi la keynesismul care l-a succedat; include un proiect de reformă economică distribuţionistă în Marea Britanie şi se încheie cu un apel patetic la „economia dăruirii“, care este contrapusă economiei ştiinţifice inumane. Într-o analiză sumară, „eşecul“ capitalismului laissez-faire este echivalat pe baza unor locuri comune cu eşecul keynesismului, iar printr-un sofism sau joc de cuvinte, capitalismul este opus pieţei libere, pentru ca, în final, să fie condamnat fără drept de apel vinovatul suprem al tuturor relelor – sistemul financiar-bancar global, nu din cauza unor disfuncţionalităţi reparabile ale sale sau induse acestuia de cadrul de reglementare ori de regimul monetar, ci pur şi simplu datorită existenţei sale ca atare! Astfel, concluzia nu întîrzie să se impună aproape de la sine: abandonarea diviziunii internaţionale a muncii, a comerţului global şi a economiilor de scară la nivel global, în favoarea producţiei cooperatiste locale şi cvasi-autarhice, ilustrată prin presupusul succes al unei cooperative distributiste ideale dintr-un oraş basc...
Conservatorismul agrarian al lui Ovidiu Hurduzeu şi Mircea Platon, cu referinţele sale exotice, promisiunile deşarte şi trecutul său funest, reprezintă o contribuţie notabilă – chiar dacă nedorită – la apelul de clarificare doctrinară şi reconstrucţie a dreptei sub semnul căruia au stat evenimentele tumultoase de pe scena politică românească din ultimii 6 ani (victoria alianţei D.A., ruptura dintre cele două partide, transformarea PD în PDL şi conflictul dintre acesta din urmă şi PNL).
Deşi sper că nu se va lăsa convins de viziunea politică agrariană, cititorul român are acum în lucrările celor doi autori o primă reformulare a sensibilităţii etnic-tradiţionaliste care a marcat profund România precomunistă, o reformulare care nu mai este în întregime tributară legionarismului interbelic şi care este racordată la evoluţii similare din spaţiul occidental contemporan.

Pentru acces la pdf click AICI.

6 comentarii:

ek spunea...

Ma dezamageste receptia articolului critic - ati face mai bine sa plecati urechea decat sa il retezati din start pe autor,va descalifica. Nimeni nu se indoieste,eu cel putin, de bunele dumneavoastra intentii - sunteti din punct de vedere moral pasari rare in peisajul romanesc si nu e de mirare ca a trebuit sa plecati de aici pentru a putea rezista ca oameni integri. Atunci insa cand vorbim de partea ideologica - desi observatiile sunt foarte bune,chiar excelente si la fel dezideratele - solutiile sunt indoielnice. Articolul lui Enache puncteaza bine background-ul intelectual si slabiciunile sale,din punctul lui de vedere,la care partial subscriu.
O sa vedeti ca exact acolo isi au radacina si punctele slabe asupra carora e atacat Dan Puric,precum si erorile lui. Bunele intentii nu ajung.
In rest numai de bine. Va salut cordial.

Administrator spunea...

Admir curajul dvs de a semna... semianonim, cu iniţiale.
Am câteva precizări de făcut. Eu, Alexandru Ciolan, nu am plecat din ţară. Mă văd însă nevoit recunosc: am fost un bou că am rămas aici ca să fiu, de pildă, expus unor execuţii ideologice operate de indivizi de genul acestui Enache (pe care nu îl cunosc şi nici nu vreau să-l cunosc).
Enache nu trasează nimic, în capul lui e o vraişte conceptuală, judecă în lozinci neoliberale şi neoconservatoare pe care le-a înghiţit nemestecate.
Lumea e mai largă şi mai bogată decât o descriu CADI, liberalism.ro şi alte asemenea platforme ideologice stipendiate.
Nu vă mai lăsaţi intoxicaţi cu lozinci. Citiţi cărţile, nu ce scriu alde Enache despre ele. Hai să discutăm despre ideile din cărţi, nu despre Enache.

Anonim spunea...

Si de ce nu faceti chiar asta, discutati despre idei nu despre "Enache"? Pana acum ati facut comentarii exclusiv ad hominem

Adresatii asa cum credeti rational si onest intelectual criticile.

Administrator spunea...

Am pus întrebări precise. Şi am descris universul ideologic şi reflexele condiţionate ale onorabilului Enache. Despre idei, în cazul domniei sale, mi se pare că nu se poate vorbi, cel mult putem identifica în articolul său lozinci.

ek spunea...

Asa este - oameni de calitatea dumneavoastra merita un raspuns si o critica mai aplicata.Repet,cred cu tarie ca si Ciolan si Hurduzeu si Platon sunt oameni mai mult decat extraordinari si cu atat mai pretiosi cu cat sunt romani - un popor in care curajul si coloana vertebrala sunt exceptiile care salveaza onoarea unui intreg popor( ma rog - asta e valabila si pentru intreaga umanitate - natura omului e decazuta etc.)
Insa nu bag mana pana la capat pentru solutiile lor ideologice - observatiile sunt corecte - dar au mici crapaturi care pe termen lung vor creste si vor dauna.
Premise aparent minore duc pe termen lung la falii incredibil de mari ( vezi cazul filioque).
Nu am aparatul necesar sa scriu acum mai mult si nici nu ma semnez pentru ca nu pot sa imi asum mai mult.
Si asa timpurile astea nenorocite ne rapesc suficient - de abia ne tinem cu totii pe linia de plutire.
Tot ce pot sa fac este sa merg pe drumul meu si sper sa ne intalnim candva - atata tot.
Mi-ar parea rau altfel.

Administrator spunea...

Bine, domnule EdKu, vă înţeleg.
Dacă vrea Dumnezeu, o să ne întâlnim.