„Parodii originale“

de Alin Voicu

„Locuinţa mea de vară
E la ţară...
Acolo era să mor
De urât şi de-ntristare
Beat de soare
Şi pârlit îngrozitor.“
George Topârceanu, Viaţa la ţară¹

„[A]s soon as a farmer begins to keep books, he’ll go broke
shore as hell.“
Andrew Lytle, The Hind Tit²

Atâta vreme cât economia politică nu înţelege esenţa sistemelor economice şi diferenţele dintre ele este imposibilă luarea unor decizii corecte. Prin decizii corecte se înţeleg cele care sporesc bunăstarea, nu numai produsul naţional. Bunăstarea nu echivalează exclusiv cu salariul, averea, proprietatea, ci mai degrabă ca un nivel de trai demn şi echitabil la toate nivelele societăţii.

În acest context, sistemul capitalist şi sistemul economic agrar sunt diferite. Puţini economişti şi-au pus această problemă; viziunea capitalistă asupra lumii subsumând, aşa cum era de aşteptat³, agricultura aceloraşi legi ca şi cele aplicate capitalului/industriei. Dar nu este deloc evident că instituţiile şi legile capitalismului s-ar aplica economiei agrare. Astfel privind lucrurile, agrobusiness-ul, industrializarea agriculturii, comasarea pământului şi proletarizarea ţăranului sunt acte „contra naturii” sistemului economic agrar. De fapt, ideea că pământul trebuie concentrat în mâinile câtorva firme pentru că „aşa e mai eficient“ a fost infirmată în asemenea măsură încât Marx însuşi, care ţinea cu tărie ca ideea concentrării de capital din capitalism/industrie să se aplice şi în mediul rural, s-a dat bătut⁴ şi s-a apucat, prea târziu, să înveţe limba rusă pentru a-l înţelege pe крестьянин-ul rus⁵.

Conflictul oraş/industrie-sat/agricultură este real. Atât de real încât uneori duce la genocid, ca în Ucraina sub Stalin⁶. Faptul că orăşenii vor pâine cât mai ieftină posibil este în directă opoziţie cu interesul economic al ţăranului. Conflictul poate fi aplanat ca în SUA, de exemplu, prin subvenţii masive ale statului către ţărani/fermieri⁷, dar nu este eliminat. (În această schemă, orăşeanul pare a obţine pâinea ieftină dorită, ţăranul ia un preţ bun pe grâul lui, iar diferenţa este acoperită „de la buget“ – deci din impozitele şi taxele tuturor, orăşeni şi ţărani.) Acest procedeu poate însă contrazice esenţa însăşi a globalismului, după cum arată războiul bumbacului de săptămâna aceasta dintre SUA şi Brazilia⁸. Faimoasa mână invizibilă devine... invizibilă atunci când piaţa de mărfuri este măsluită deoarece costurile de producţie nu sunt încorporate în totalitate ci sunt reduse prin subvenţii. Conflictul poate fi şi amplificat, însă, iar ţăranul, supus „dictaturii proletariatului“, ca în comunism⁹. În orice caz, economia agrară cere un tratament economic diferit. Conceptele şi ideile altor sisteme (de exemplu: capitalist, feudal) pot fi înglobate numai dacă, după o analiză a lor de novo au sens în acest sistem.

Se impune, prin urmare, în contextul României, o reaşezare a politicii agrare pe baze diferite, non-capitaliste, în acord cu natura, esenţa instituţională şi economică a procesului de producţie agrar. Se cere scoaterea ochelarilor de cal de tip capitalist pentru a observa peisajul economic agrar în întregul său¹⁰. Dificultatea majoră rezidă poate în acceptarea ideii înseşi că procesul agrar este diferit de cel industrial/capitalist. În mediul (post)modern, va fi de asemenea greu de înţeles faptul că economiştii nu au construit o teorie a acestui sistem economic non-capitalist datorită greutăţilor aproape insurmontabile legate de faptul ca el le este în general străin din punct de vedere cultural. În cel mai bun caz, economiştii îşi păstrează locuinţa de vară de la ţară pentru o doză anuala de plictis, vorba lui Topârceanu – dar nu trăiesc şi nu observă economia agrară ca atare, ei trăind, fiind educaţi şi muncind la oraş. Aceste dificultăţi sunt însă mai uşor depăşite în România, unde satul şi ţăranul încă mai convieţuiesc, unde capitalismul a venit prin contaminare culturală şi nu în mod natural¹¹, unde activităţile sunt încă în armonie cu lumea şi unde omul încă mai poate munci ca să trăiască şi nu invers.

Modul de viaţă agrar, al ţăranului care se foloseşte de natură şi nu se sminteşte gândind că o stăpâneşte, este propice omului independent economic şi politic. Atâta vreme cât are ce mânca şi cu ce se îmbrăca, ispitele oraşului pot fi apreciate corect şi tratate cum se cuvine. Atâta vreme cât nu se lasă mânat de „progres“, „eficienţă“, economii de scară (care, în ciuda opiniilor „specialiştilor“ de la televizor, au prea puţin de-a face cu domeniul agricol) şi bani, îşi va păstra detaşarea şi dreapta judecată. Aceasta se va propaga prin munca şi activitatea lui până la urechile şi minţile, sclipitoare, de altfel, ale economiştilor politici care, poate, vor renunţa să mai măsoare cuadratura cercului¹² agricol cu rigla şi compasul productivităţii marginale. Iar dacă judecata dreaptă devine strâmbă, continuitatea, conectivitatea şi domeniul relativ închis inerente însăşi noţiunii de sat îl vor îndrepta prin normele culturale şi de comportament specifice lui. Acolo, randamentul nu are nevoie să fie surprins în bilanţuri şi baze de date contabile pentru a fi evaluat¹³ – sistemul se poate corecta singur.

Va continua să înţeleagă, la fel ca strămoşii săi, că pe ţarina sa creşte porumb, nu avere. Poate că va face, dacă vrea Dumnezeu, şi avere, dar o va face în termenii lui, prin felul în care va hotărî cât să păstreze pentru sine şi cui să vândă surplusul, hotărâri ale unui om liber atât în sens filozofic-politic cât şi contabilicesc. Nepotul său de la oraş are de-a face cu aceeaşi ţintă a vieţii – dependent fiind însă de o economie legată de bani, efortul lui va fi mai mare şi mai complicat, dar nu imposibil. Cu toate acestea, între timp, el şi toţi „nepoţii“ de la oraş îşi pot oricând permite o roşie, o caisă, sau un pahar de vin „curat, de la ţară“.

Note:

¹Din Parodii originale, parodie după neologizantul Al. Depărăţeanu.
²„Din momentul în care ţăranul se apucă să ţină evidenţe financiare, a luat-o cu siguranţă pe drumul spre faliment“, Andrew Nelson Lytle, „The Hind Tit“, in Twelve Southerners, I’ll Take my Stand: The South and the Agrarian Tradition, Louisiana State University Press: Baton Rouge, 1977, 201-245.
³Americanii au o vorbă, „To him who has a hammer, everything else will look like a nail“, în care surprind tendinţa de a aplica ceea ce ştii în domenii despre care nu ştii mai nimic. Cam ca beţivul care îşi caută noaptea cheile pierdute sub felinarul de pe stradă nu pentru că acolo le-a pierduz ci pentru că „acolo e mai multă lumină“.
⁴Thornstein Veblen a considerat această critică a legii concentrării din Marxism ca fiind „the sorest experience of Marxist doctrine“ (cea mai usturătoare experienţă a doctrinei marxiste), in The Place of Science in Modern Civilization, New York, 1919, p. 450 ff, citat în N. Georgescu-Roegen, „Economic Theory and Agrarian Economics“, Oxford Economics Papers, 1960, 12 (1): 1-40, p. 6. Aşa cum se ştie, Marx avea un dispreţ suprem pentru ţărani, denunţănd „idioţenia vieţii rurale“ încă din primele paragrafe din capitolul întâi al „Manifestului communist“.
⁵Oarecum hiperbolic, Marx spune că „the whole economic history of society is summed up in the movement of this antithesis [i.e., the division between the city and the countryside]“, Capitalul, I, xvi. 4, citat în N. Georgescu-Roegen, op. cit., p. 9.
⁶N. Georgescu-Roegen, op. cit., p. 38, nota 1: „By destroying the peasant holdings altogether and replacing them by book-keeping operated kolkhozi, Stalinism certainly made a losing deal with the basic welfare principle. A truly co-operative from of production on units of optimum size with product ownership and tithe paid in kind to the government would be by far the best welfare solution. Titoism seems to have realized the Stalinist error when it renounced collectivization“ (subl. autorului). Iată deci un economist din şcoala clasică („standard“, cum o numeşte el) care descoperă „ştiinţific“ cooperaţiile ca element benefic pentru sat şi societate în general. Este de remarcat că Georgescu-Roegen era foarte în temă, el fiind autorul articolului „Inventarul agricol“ din Enciclopedia României, vol. iii, 1939-1943. A mai contribuit şi la articolele „Comerţul exterior al României“, „Preţurile în România“, „Costul vieţii în România“ şi „Veniturile individuale în România“.
⁷Subvenţiile SUA către fermieri în cadrul măsurilor de „farm income stabilization“ s-au ridicat la 13,4 miliarde de dolari în 2006, 11 miliarde (82%) fiind dedicate susţinerii preţurilor produselor finale (cereale etc.) cu preţuri mici şi ajungând la 7,5 miliarde în 2009, când preţurile au crescut (wikipedia). Odată stabilite, subvenţiile sunt apropape imposibil de abolit, în special pentru că nu micul fermier, ci marile corporaţii agroindustriale sunt principalii beneficiari şi lobbyişti. Efortul din aprilie trecut al lui Obama de a reduce subvenţiile nu a dus nicăieri (http://www.nytimes.com/2009/04/04/us/politics/04farm.html).
⁸„World Tariff Wars“, in The Wall Street Journal, 9 aprilie 2010, http://online.wsj.com/article/SB10001424052748703734504575125702428510076.html?KEYWORDS=World+Tariff+Wars.
⁹Discuţia de aici este bazată pe N. Georgescu-Roegen, op. cit., p. 5-7.
¹⁰Lytle, op. cit., p. 241-242: „Thanks to applied science, the factory can concentrate stupendous power in one place and fabricate its commodities serially; that is, a hundred yards of cloth can be reproduced exactly as a previous hundred yards, or a hundred Ford cars with the same uniform strokes, but the product of the farm cannot be so reproduced. There can be but approximate, and very general, organization to agriculture. Certain seasons require certain kinds of work: there is a breaking season, a planting season, a cultivating season, a laying-by time, and a marketing time. This very loose organization is determined by nature, not by man, and points to the fundamental difference between the factory and the soil. When the farmer doubles his crop, he doubles his seed, his fertilizer, his work, his anxiety . . . all his costs, while the industrial product reduces in inverse ratio its costs and labor as it multiplies. Industrialism is multiplication. Agrarianism is addition and subtraction. The one by attempting to reach infinity must become self-destructive; the other by fixing arbitrarily its limits upon nature will stand. An agrarian stepping across his limits will be lost“.
¹¹N. Georgescu-Roegen, op. cit., p. 35.
¹²Vezi, de exemplu, http://www.scientia.ro/stiinta-la-minut/48-scurta-istorie-descoperiri-stiintifice/309-cum-functioneaza-cuadratura-cercului.html.
¹³N. Georgescu-Roegen, op. cit., p. 35: „In the continuity and closedness of the fillage, these problems are easily solved by the emergence of cultural patterns in which loafing is one of the worst sins. There, efficiency does not need book-keeping in order to be recognized“.