Una dintre puţinele minuni care au loc, în fiecare an, în zilele noastre este aceea a arătării Sfintei Lumini la Sfântul Mormânt în noaptea de Înviere, adică a acelei lumini neaprinse de mână omenească. Asupra acestui lucru există numeroase mărturii, sute şi sute de credincioşi fiind prezenţi în momentul când, în noaptea Învierii lui Hristos, luminează pe pământ pentru câteva clipe un foc nematerial, o lumină care poate fi ţinută în mână fără a te arde.
Procesiunea este măreaţă. Patriarhul cu tot sinodul, arhimandriţii, stareţii mănăstirilor din Palestina, monahi şi fraţi, toată Frăţia Sfântului Mormânt, la care se adaugă şi pelerinii clerici, stau înşiruiţi pe două rânduri într-o ordine desăvârşită. Apoi merg de la altarul Bisericii Învierii spre Sfântul Mormânt, în sunete de clopot şi toacă, împletite cu glasurile neîntrecute ale slujitorilor. Întreg văzduhul este numai sunet şi cântare. Procesiunea se face fără lumânări şi în toată biserica nu se află nici o candelă sau lumânare aprinsă.
Să ne închipuim această măreaţă privelişte. De jur împrejurul Sfântului Mormânt, lumea de pe lume, ca la un mare spectacol, înghesuită peste tot şi la toate nivelele unde se poate sta, până sus la uriaşa cupolă de deasupra. Toţi ţin în mâini buchetele de lumânări, câte treizeci şi trei, după numărul anilor pământeşti ai Mântuitorului, şi, cu privirile aţintite spre Sfântul Mormânt, sunt într-o încordată aşteptare. Procesiunea slujitorilor înconjură de trei ori Sfântul Mormânt şi cele două capete ale şirului se ajung înfăşurându-l ca o uriaşă panglică vie.
Privindu-i, gândul se duce la hora cosmică a aştrilor şi a atomilor, în rotirea lor neobosită. Ceea ce simbolizează aceia, aici se petrece aievea: Dumnezeu este centrul existenţei, toată făptura se roteşte în jurul lui Hristos, prin Care toate viază şi se mişcă. Parcă deja a început măreţul ospăţ de nuntă al Mirelui Hristos precum zice Biserica: „Mire Hristoase, Care eşti mai frumos decât toţi fii oamenilor, Care ne-ai chemat la ospăţul cel duhovnicesc al nunţii tale“. Chipurile luminoase ale slujitorilor, tineri şi cu trăsături îngereşti, preînchipuiesc mulţimea tinerilor în haine albe din jurul tronului Mielului, din Apocalipsă, iar cântarea lor este bărbătească şi plină de frumuseţe.
Mormântul Domnului este pecetluit de cu seară: „Lumina era în intuneric, dar întunericul nu a cuprins-o“. După a treia înconjurare se despecetluieşte uşa. Patriarhul intră înlăuntru, adună cu mâinile vata de pe lespedea Sfântului Mormânt (care era dinainte aşezată acolo), şi care se aprinde acum cu o lumină fosforescentă, care nu arde şi iese cu ea afară la mulţime... Un strigăt de uimire cutremură toată biserica şi ropotele de aplauze ale unei nestăvilite bucurii umplu văzduhul. Minunea s-a mai petrecut o dată. Toată lumea se înghesuie să-şi aprindă buchetul de lumânări de la Sfânta Lumină şi în câteva clipe întreaga biserică este o mare de foc. „Acum toate s-au umplut de lumină, şi cerul şi pământul“.
Paştile este sărbătoarea luminii, a biruinţei, a bucuriei şi totodată inaugurare, început al împărăţiei celei veşnice. Aşa cum pe Tabor Domnul şi-a arătat o clipă ucenicilor slava Sa, tot aşa şi acum, la Sfântul Mormânt prin Sfânta Lumină, Hristos Cel înviat străluceşte o rază a slavei Sale peste cei adunaţi la ospăţul cel de taină al Învierii Sale.
Dar totul durează doar câteva clipe; e o icoană, o arvună numai şi încă nu e bucuria cea deplină. De aceea, în noaptea Învierii Biserica o va spune cu dorire: „O, Paştile cele mari şi preasfinţite, Hristoase...! Dăruieste-ni-le însă mai adevărat, în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale!“
Încetul cu încetul, entuziasmul se potoleşte, lumea e fericită că încă o dată s-a învrednicit să primească Sfânta Lumină. La altarul Bisericii Învierii începe citirea celor cincisprezece paremii şi se continuă Sfânta Liturghie a Sâmbetei celei Mari, la care am avut marea fericire să slujesc şi eu, nevrednicul, ca smerit pelerin la Sfintele Locuri din Ţara Sfântă. Dar, în jurul Sfântului Mormânt, până târziu se vor împleti cu dangătul clopotelor ecourile bucuriei pascale ale mulţimilor de credincioşi de toate confesiunile care s-au adunat la dumnezeiescul ospăţ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu